Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1698: Atacuri reciproce, drone în România și recompensă lui Putin. Rusia scapă temporar de sancțiunile SUA

Italia prelungește restricțiile de călătorie pentru cetățenii R. Moldova. Informații actualizate

Foto simbol: Canva
09 august 2020, ora 09:10

Ambasada Republicii Moldova în Italia anunță că autorităţile italiene au prelungit condiţiile de intrare în Italia, începând de luni, 10 august și până pe 7 septembrie, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19. Astfel, transportatorii de mărfuri vor avea voie să intre și să tranziteze Italia, chiar dacă în ultimele două săptămâni au vizitat cele 16 țări.

„Roma, 8 august 2020 – Urmare a semnării de către premierul italian a decretului-lege care se referă la măsurile autorităților privind contracararea pandemiei, Ambasada Republicii Moldova la Roma informează cu privire la condițiile actualizate de intrare pe teritoriul Italiei.

Începând cu data de 10 august și până la data de 7 septembrie rămân în vigoare reglementările prin care se interzice intrarea în Italia, a persoanelor care în ultimele 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Muntenegru și Serbia.

Totodată, din data aplicării noilor prevederi, va fi permisă transportatorilor de mărfuri, chiar dacă în ultimile 14 zile au vizitat țările menționate, intrarea pe teritoriul Italiei.

Celelalte categorii de persoane exceptate de la restricții de călătorie în Republica Italiană, chiar dacă în ultimile 14 zile au vizitat țările menționate mai sus, sunt:

1. cetățenii statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican, care au reședință/domiciliu în Italia. Aceștia pot intra în Italia, prin completarea unei declarații și cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile;

2. membrii familiilor cetățenilor statelor UE, statele părți la Acordul Schengen, Regatul Unit, Andorra, Monaco, San Marino sau Vatican, care au reședința în Italia (soți, concubini, parteneri de concubinaj, copii dependenți sub vârsta de 21 de ani, ascendenți dependenți), la fel cu completarea unei declarații respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile;

3. echipajelor și personalului mijloacelor de transport;

4. funcționarii și agenții, oricum ar fi numiți, ai Uniunii Europene sau ai organizațiilor internaționale, agenților diplomatici, personalului administrativ și tehnic al misiunilor diplomatice, funcționarii și angajații consulari, personal militar, italian și străin, în exercitarea funcțiilor lor”, se arată în nota emisă de către reprezentanții ambasadei R. Moldova în Italia.

Anterior, autoritățile italiene au anunțat că moldovenii care dețin doar pașaport biometric au interdicția de a intra în Italia. Aceștia nu pot călători în scopuri turistice și nici merge în vizite la rude sau prieteni.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/PROMO/ Greva judecătorilor: Ce urmăresc magistrații - de la 19:45, la Cutia Neagră PLUS
/PROMO/ Greva judecătorilor: Ce urmăresc magistrații - de la 19:45, la Cutia Neagră PLUS
/VIDEO/ Usturoiul, cultura de suflet a unei familii din Tohatin: Cultivă până la 10 hectare în fiecare an
/VIDEO/ Usturoiul, cultura de suflet a unei familii din Tohatin: Cultivă până la 10 hectare în fiecare an
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente