De astăzi, piscinele și-au reluat activitatea, după ce au fost închise timp de o săptămână, pe motiv că nu au respectat măsurile antiepidemice. Autoritățile au decis să permită activitatea acestora, dar în condiții mai stricte: la intrare se vor dezinfecta mâinile și se va măsura temperatura, iar distanța socială se va păstra nu doar pe teritoriul zonei de agrement, dar și în apă. Am mers să vedem cum se respectă regulile. În timp ce la piscină erau puțini vizitatori, plajele publice din Capitală au fost luate cu asalt de doritorii de a se răcori.

Această familie s-a pregătit de vacanță până în cele mai mici detalii, dar pandemia le-a dat planurile peste cap. Fiind nevoiți să stea în țară, au ales să vină la piscină, pentru a se odihni și bronza.

Am făcut și pașaport la copii, dar nu am putut. Și vrem măcar puțin să profităm de soare, că iată se termină vara”.

Au ales piscina din motive de siguranță, dar și pentru a susține afacerile de sezon, care au de suferit în această perioadă.

Eu mai sigur mă simt aici decât într-un supermarket, dacă sincer. Se respectă și chiar nu este aglomerație. Și chiar îmi era și milă că au investit când s-au deschis prima dată, au umplut bazinele, le-au curățit și hop le-au închis”.

După ce le-au redeschis, apoi le-au închis din nou, până la urmă autoritățile au decis să permită piscinelor să activeze, dar în anumite condiții. Acum, accesul în zona de agrement este permis doar după măsurarea temperaturii și doar cu mască de protecție.

„Da-ți să vă măsor temperatura. -E bună? Se permite să trec? – Da, se permite. Și dezinfectați, vă rog, mâinile”.

ALEXANDRU, ANGAJAT: „Respectăm distanța socială. Șezlongurile le amplasăm la distanța de un metru și jumătate”.

Mai mult, cei care vor dori să se răcorească în piscină, vor trebui să respecte distanța socială și în apă. Angajații spun că majoritatea vizitatorilor vin anume în zilele lucrătoare, deoarece zonele de agrement sunt mai puțin aglomerate.

Am venit acum că este mai puțină lume și încercăm să păstrăm distanța”.

În timp ce la piscină ești verificat și impus să respecți măsurile antiepidemice, impuse de autorități, pe plajele lacurilor din Capitală fiecare este pe cont propriu.

„Credem că nu este așa murdar. Dacă găsim ceva murdar numai decât luăm măsuri igienice. E rău că nu putem călători peste hotare, restul merge cum este”.

Nu putem ieși din țară și plaja sau bazinul undeva. Da, pentru că suntem la mai mulți metri de persoane”.

Am fost la Marea Neagră, era altă situație. Mă conformez, sunt flexibil primesc orice situație”.

Piscinele și-au reluat activitatea abia la mijlocul lunii iulie. Însă, după două săptămâni de activitate, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis să le închidă din nou, începând cu data de 1 august, din cauza nerespectării măsurilor antiepidemice. Acum o săptămână, proprietarii zonelor de agrement au ieșit în stradă și au protestat împotriva deciziei de a le sista activitatea. Aceștia și-au manifestat nemulțumirea față deciziile neclare ale autorităților, care permit, apoi interzic activitatea piscinelor.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!