18 șoferi care transportau materiale și tehnică specială către șantierele unde se construiesc drumuri au fost amendați de inspectorii Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) pentru că au încălcat legea, în perioada 3 – 7 august.
Șapte conducători auto s-au ales cu amenzi de la 4000 lei la 7 500 lei pentru transportarea încărcăturilor cu greutăți și/sau gabarite ce depășesc limitele admise fără deținerea autorizației speciale de transport, fiind calculate taxe de utilizare a drumurilor în mărime de 78 500 lei.
11 conducători auto s-au ales cu amenzi de până la 4000 lei pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri cu depășirea cu cel puțin 20 la sută a masei totale maxime admise pentru vehicule rutiere cu o încărcătură utilă admisibilă care depășește 12 tone.
În acest sens, în scopul protecției și utilizării corespunzătoare a drumurilor, Agenția atenționează agenții economici ale căror bunuri sunt distribuite prin rețeaua de drumuri publice, să se conformeze prevederilor impuse de Codul Transporturilor Rutiere și Legea drumurilor, pentru că în caz contrar riscă să fie sancționați.

Foto: ANTA

Foto: ANTA

Foto: ANTA




































