O familie social vulnerabilă cu cinci copii, din satul Călugăr, raionul Fălești, trăiește într-o sărăcie lucie, iar autoritățile locale refuză să le acorde ajutor social. Motivul invocat de primar și asistenta socială ar fi fratele mai mare, în vârstă de 19 ani, care nu este angajat în câmpul muncii. Potrivit lor, tânărul trebuie să lucreze s-au să obțină statutul de șomer, dacă familia dorește să beneficieze în continuare de ajutoare din partea statului.

IRINA ȚURCANU, MAMA: „Stau acasă cu copii, asta mică are doi ani și cealaltă are trei ani și jumătate, patru o să împlinească în decembrie. Grădinițele nu lucrează, să mergi să te aranjezi la lucru, copii rămân fără stăpânire acasă”.

Irina Țurcanu este casnică și îngrijește de cei patru copii minori. Soțul acesteia muncește cu ziua, în câmp, pentru a reuși să-și asigure familia cu hrană. În perioada pandemiei însă, se descurcă foarte greu.

IRINA ȚURCANU, MAMA: „Soțul, el are, tot cu ziua, când îi cade, dar foarte rar, rar de tot”.

Din cauza birocrației, soții Țurcanu nu pot obține ajutorul social, în valoare de trei mii de lei lunar, pentru cei patru copii minori. Și asta pentru că fiul mai mare, care are 19 ani, nu este angajat în câmpul muncii și nu are statut de șomer.

IRINA ȚURCANU, MAMA: „Băiatul mai mare trebuie să aibă statut, dar pe aceștia mai mici cu ce să-i întrețin? L-au trimis la bursa muncii, dar pe pandemia asta, nu cred să-l aranjeze undeva la lucru. Nu pot să-mi imaginez cum o mamă să-și alunge un copil de la casă”.

Văzându-și părinții plini de griji și de nevoi, copiii vor doar două lucruri: să aibă de mâncare și haine.

„Vrem ca mămica să primească ajutorul social, să ne îmbrace”.

Vecinii spun că familia este cumsecade și trebuie să primească ajutor de la stat.

„Eu cu dânșii probleme nu am, iată de când sunt la noi în mahala lucrează, sunt oameni de treabă, au grijă de copii, au grijă de tot, spălați, îmbrăcați, atât pot să vă spun”.

Unii consilierii locali au rămas stupefiați de decizia asistentei sociale din satul Călugăr, care a refuzat să ofere ajutor social familiei Țurcanu.

RAISA GRUȘCA, CONSILIERĂ LOCALĂ, SATUL CĂLUGĂR: „Nu li se acordă ajutor, fiindcă baza familiei este copilul de 19 ani. Aceasta este o prostie foarte mare”.

VASILE TĂTARU, CONSILIER LOCAL, SATUL CĂLUGĂR: „Știți care e soluția, pur și simplu copilul acesta de 19 ani să îl duci la agenția națională pentru ocuparea forței de muncă și să înregistrezi ca șomer și dumneaei poate să primească acest ajutor social, dar nimeni nu a vrut să facă acest lucru”.

Asistenta socială din sat spune că nu ar fi împiedicat soții Țurcanu să beneficieze de ajutoare și dă asigurări că se ghidează doar de lege.

ELENA BOCANCEA, ASISTENTĂ SOCIALĂ, SATUL CĂLUGĂR: „Odată ce se face o cerere de ajutor social au un venit lunar în familie, copiii ceilalți se încadrează, nu se încadrează doar copilul mai mare de 19 ani. Mama deține statut, tatăl tot, e problema în fiul mai mare”.

Contactată telefonic, și primara comunei Călugăr, Valentina Șalamai, a declarat că familia Țurcanu ar putea obține alocațiile, doar dacă fiul mai mare se va înregistra la Agenția Teritorială a Ocupării Forței de Muncă.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!