Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Galina Sajin acuză două companii aeriene naționale „Air Moldova” și „Flyone” că nu returnează pasagerilor, ale căror curse au fost anulate, costul biletelor. În cadrul unui briefing de presă la Parlament, aleasa poporului a spus că va pregăti o acțiune colectivă în instanța de judecată din numele cetățenilor pentru recuperarea banilor și obținerea despăgubirilor.
„Pregătim o acțiune colectivă în instanța de judecată din numele cetățenilor pentru recuperarea banilor și obținerea despăgubirilor. Sperăm că pe această cale oamenii să-și returneze banii. Cetățenii care vor să se alăture pot să-mi scrie pe pagina de Facebook sau la adresa de e-mail. La ce bun să vindem bilete dacă știm că cursele nu vor avea loc.
În condițiile pandemiei, se înțelege că cursele nu se vor desfășura precum anterior. Cred că era deja timpul să ne adaptăm și să punem curse reale. Oamenilor li se propun rambursarea taxelor aeroportuare și voucherele. Legea spune că în cazul în care compania a anulat zborul, costul biletului trebuie rambursat integral. Considerăm că este cazul să realizăm consultări publice cu reprezentanții agențiilor de turism și companiile aeriene unde să discutăm situația creată”, a spus Galina Sajin.
Solicitați pentru o reacție, reprezentanții companiei „Flyone” nu au răspuns la telefon. În acest sens, am transmis o solicitare de informație la adresa companiei. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al companiei „Air Moldova” nu ne-a răspuns la telefon.