/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 807: Atac în Rusia și lupte grele la Harkov! ISW avertizează Moldova, iar Finlanda anunță soluția de pace

USM va relua cursurile de la 1 septembrie. Cum s-a pregătit universitatea pentru noul an de studii

missing
13 august 2020, ora 14:36

Universitatea de Stat din Moldova anunță că va relua cursurilor din 1 septembrie 2020. În condițiile generate de noul coronavirus, activitățile didactice se vor ține în format mixt, combinând varianta clasică cu cea desfășurată online. Decizia a fost luată de Senatul USM, care a adoptat metodologia de organizare, desfășurare și monitorizare a activităților didactice în anul de studii 2020-2021.

Potrivit prorectorului pentru activitatea didactică a USM, Otilia Dandara, orele teoretice se vor ține online pe platforme destinate învățământului la distanță.

„Resursele educaționale digitale vor fi elaborate de cadrele didactice ale USM și vor fi selectate în funcție de specificul programului de formare profesională și de finalitățile învățării. Suporturile de curs urmează să fie plasate pe platforma Moodle a USM până la data de 1 septembrie a.c. Fiecare student va avea generat un cont individual care îi va permite accesul pe această platformă. Orele practice, de laborator și seminarele vor avea loc față în față, cu asigurarea unei distanțe fizice între studenți de minimum 1-1,5 metri. Pentru desfășurarea orelor au fost identificate spații suplimentare. In acest fel sunt asigurate toate măsurile de distanțare fizică necesare pentru a reduce riscul epidemiologic”, explică prorectorul.

Potrivit ei, durata orelor online va fi identică cu cea a orelor ținute offline. O noutate va fi includerea orelor online în orarul lecțiilor desfășurate în mod tradițional.

Dandara mai spune că monitorizarea și evaluarea activității studenților va avea loc exclusiv online. „Evaluarea curentă și finală a cunoștințelor studenților se va face pe platforma Moodle a USM. Probele orale, după caz, pot fi susținute față în față sau prin intermediul platformelor care să permită dialogul și înregistrarea acestuia”, afirmă prorectorul.

Pentru a asigura accesul la studii online pentru toate categoriile de studenți, USM a amenajat două săli dotate cu calculatoare performante în incinta universității, conectate la rețeaua internet. Sălile sunt amplasate la parterul blocurilor de studii, facilitând astfel accesul și pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Pentru persoanele cu deficiențe de vedere a fost amenajat un laborator specializat în blocul de studii nr. 4. În acest fel, USM asigură accesul la studii tuturor actanților.

De asemenea pentru a reduce riscul de îmbolnăvire cu COVID-19, prorectora spune că universitatea a asigurat cu produse de igienă și de curățenie toate spațiile în care se vor desfășura activitățile didactice. Pentru a reduce riscul epidemiologic în cazul orelor ținute față în față, au fost procurate soluții antiseptice pe bază de alcool, dispensere, săpun lichid, hârtie igienică, dezinfectant pentru bănci, catedră, podele etc. De asemenea, se va solicita studenților, profesorilor, personalului de curățenie și auxiliar să respecte cu strictețe măsurile de protecție impuse de pandemie.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram