Peste 60% din școli vor începe anul de învățământ cu prezența elevilor 100% în sălile de curs. Ce modele au ales alte instituții

missing
19 august 2020, ora 13:59

Majoritatea școlilor și liceelor din țară au ales să înceapă noul an de învățământ cu prezența elevilor și a profesorilor 100% în sălile de clasă. Acesta este modelul 1 de învățare propus luna trecută de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Pentru acesta au optat 769 de instituții de învățământ sau 62% din cele 1429 existente. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă de ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov.

Modelul 2 care presupune învățarea în două schimburi, va fi pus în practică în 119 instituții. Modelul 3 care presupune învățarea combinată, adică împărțirea în zile de prezență și zile de comunicare la distanță a fost de doar 4 școli”, a declarat Igor Șarov.

Modelul 4 hibrid, potrivit căruia 50% de elevi din total vine la școală o zi și 50% online va fi implementat în 17 instituții. Cel de-al 5-lea model propus de Ministerul Educației: Învățarea alternantă săptămânal care presupune că 50% din numărul total de elevi la școală și 50% online a fost ales de 15 școli. În acest caz, clasele vor fi împărțite în două schimburi: o săptămână se vine la școală, o săptămână se fac lecții online.

Modelul 6 care presupune învățarea exclusiv online și a fost propusă pentru situații excepționale nu a fost aleasă de nicio instituție., iar modelul 7 – învățarea mixtă care presupune îmbinarea a două sau trei din modelele de mai sus va fi aplicată în 261 de instituții.

Potrivit lui Igor Șarov, 976 de instituții de învățământ școlar nu au raportat probleme tehnice în vederea implementării modelului de studiu selectat. 305, însă, vor avea nevoie de resurse financiare suplimentare în acest sens.

Ministrul a mai precizat că în primele trei luni, toate instituțiile școlare vor fi aprovizionate cu soluții dezinfectante și săpun grație USAID.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram