În mai puțin de două săptămâni, școlile din țară își vor redeschide ușile pentru elevi. Însă, noul an de studii continuă să fie o provocare pentru autoritățile din acest domeniu, în condițiile în care noul coronavirus continuă să facă ravagii. Ministerul Educației, care anterior a propus școlilor să aleagă între șapte modele de învățământ, a anunțat astăzi rezultatele sondajului. Astfel, peste 60 la sută dintre instituțiile școlare au optat pentru prezența fizică a tuturor copiilor, acolo unde clasele nu sunt atât de aglomerate, dar cu respectarea măsurilor anticovid.

Conform ministrului Educației, modelul întitulat „prezența fizică 100% la școală” a fost selectat de 769 de școli din cele 1240. Acest format va fi aplicat și în liceul din satul….

În topul preferințelor, urmează modelul ce presupune învățarea mixtă. Acest format va fi aplicat în 261 de instituții, iar în alte 119 școli, copiii vor studia în două schimburi. La polul opus se află modelul studiilor online, care nu a fost selectat de nicio școală. Totuși, acest format nu a fost exclus în totalitate, pentru că va fi implementat doar în cazuri excepționale.

IGOR ȘAROV, MINISTRUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

Din numărul total, la moment, 976 de instituții de învățământ nu vor întâmpina problemele de ordin tehnic în implementarea modelului selectat.305 vor avea nevoie de resurse financiare suplimentare”.

Iar pentru că luna septembrie va fi o perioadă de adaptare la studii pe timp de pandemie, elevii nu vor primi note sau alte calificative.

IGOR ȘAROV, MINISTRUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

„La finele acestei etape, se vor realiza evaluari care vor elucida nivelul de reusită a elevilor. În cazul acestor evaluării la fel nu se vor pune note”.

Datorită suportului acordat de partenerii externi de dezvoltare, printre care UNICEF și USAID, școlile din țară vor fi dotate cu produse de igienă și sanitare.

IGOR ȘAROV, MINISTRUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

„Setul standard, pentru aproximativ trei luni va include soluție dezinfectantă pe bază de alcool, în sticle cu pompă, rezerve de dezinfectant, săpun solid și lichid”.

De asemenea, în școlile din țară ar urma să ajungă aproape 3 mii de computere. Iar pentru a facilita accesul la platformele online de studii, ministerul Educației a negociat cu compania Google.

IGOR ȘAROV, MINISTRUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

„Ducem în același timp negocieri cu compania Microsoft pentru implementarea soluțiilor IT în Moldova”

Tot astăzi, reluarea noului an școlar, în condiții de pandemie, a fost discutată și la o ședință de lucru, la Parlament, la care au participat deputați, dar și reprezentanți ai câtorva ministere. Mai apoi, democrata Monica Babuc a anunțat că profesorii care vor face ore suplimentare în această perioadă vor trebui remunerați. Pentru aceasta, bugetul de stat urmează să fie rectificat. Suma discutată este de 105 milioane de lei.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!