De Ziua Independenței, pe 27 august, la Președinție va avea loc o „ceremonie festivă inedită”. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, după ce a prezidat o ședință de lucru cu privire la organizarea festivității de inaugurare a Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței”.
„Evenimentul va avea loc pe data de 27 august, la ora 10.00, în sala istorică a Președinției – sala de ședințe a primului Parlament al Republicii Moldova, unde 29 de ani în urmă a fost votată Declarația de Independență a Republicii Moldova”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.
Șeful statului a precizat că va avea loc o ceremonie festivă inedită, care va putea fi urmărită în direct la posturile de televiziune Moldova 1, NTV Moldova, precum și pe siteuri-le www.privesc.eu, www.realitatea.md.
La începutul săptămânii, premierul Ion Chicu a declarat că anul acesta, în contextul pandemiei COVID-19, sărbătorile de la sfârșitul lunii august vor fi marcate într-un format restrâns.



















