Scandal într-unul din troleibuzele din Capitală. O femeie a fost dată jos după ce a refuzat să poarte mască de protecție. Incidentul a avut loc duminică, 23 august.
Din imaginile surprinse de un martor, se vede cum doamna s-a urcat în troleibuzul nr.4 neavând mască de protecție. În timp ce pasagerii o rugau să-și pună una, aceasta afirma că ea este sănătoasă. La fața locului au intervenit și oamenii legii care au escortat femeia din troleibuz.
Potrivi poliției, femeia a fost condusă la Inspectoratul de Poliție Centru, iar agentul constatator urmează să analizeze toate detaliile cazului și să ia o hotărâre pe marginea acestuia.
Precizăm că din 4 mai, purtarea măștilor de protecție în transportul public din Chișinău este obligatorie. O decizie în acest sens a fost luată de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău.




































