Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1390. Rusia și Ucraina continuă să își bombardeze reciproc infrastructura energetică

CESP face modificări. Orarul de lucru al grădinițelor va fi stabilit de administrația instituției și Primărie

missing
28 august 2020, ora 13:51

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis ajustarea instrucţiunilor privind pregătirea pentru redeschidere şi reluarea activităţii instituțiilor de învățământ. Astfel, programul de activitate al grădinițelor se va stabili de către administrația instituției de educație timpurie coordonat cu autoritatea publică locală.

Factorii decisivi vor trebui să asigure condiții de minimizare a riscurilor de infectare pentru copii și personalul instituției, alocarea timpului suficient pentru aerisire și ventilare a spațiilor, curățarea și dezinfectarea suprafețelor, inventarului, jucăriilor și materialelor didactice.

În scopul realizării eficiente a măsurilor de prevenire și control al infecției COVID-19, se va evalua și se va ajusta numărul necesar și orarul optim de activitate al educatorilor și asistenților de educatori în cadrul grupelor de copii.

Copilul urmează a fi însoțit, spre și de la grădiniță de către una și aceeași persoană, cu vârsta mai mare de 16 ani. De asemenea, părinților li se va recomanda, după posibilitate, să ia copilul acasă mai devreme.

Transportarea copiilor și însoțitorilor în mijlocul de transport școlar, spre și de la instituția de învățământ, se va organiza la capacitatea numărului de scaune, cu respectarea măsurilor de sănătate publică.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.