Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Maia Sandu: „Hoții au adunat averi nemăsurate, iar oamenii buni s-au pomenit ducând o viață tot mai grea”

maia-sandu-10
02 septembrie 2020, ora 11:33

Deputații PAS cred că Maia Sandu este persoana care va aduce schimbările mult așteptate de moldoveni. Aceștia și-au declarat susținerea în cadrul unei conferințe de presă a PAS. Asta după ce Maia Sandu a fost desemnată oficial candidată la prezidențiale din partea PAS.

„Nu va fi doar o victorie împotriva lui Dodon, ci o victorie împotriva hoției și a sărăciei”, a declarat deputatul Sergiu Litvinenco.

„Noi primarii am început schimbarea din localitățile noastre, iar pentru o continuitate trebuie să schimbăm prioritățile și la nivel de țară. Sperăm că victoria va fi de partea oamenilor buni”, a declarat o altă membră PAS.

„Hoții au adunat averi nemăsurate, iar oamenii buni s-au pomenit ducând o viață tot mai grea. Hoția a pus mâna pe justiție. La 29 de ani de independență privim cu tristețe drumul care l-am parcurs până acum și ne întrebăm dacă e prea târziu? Nu e târziu. Cred cu tărie că lucrurile pot fi îndreptate”, a declarat Maia Sandu.

„E vremea să ne întrebăm ce fel de președinte vrem să avem în următorii 4 ani. Unul care să unească societatea, care să fie de partea oamenilor cinstiți, care respectă legea, curajos și cumpătat? Dacă vrem aceste lucruri, atunci avem cu toții un obiectiv comun. Nu mergem în această campanie doar ca să participăm, doar ca să facem publicitate sau să ne răzbunăm. Noi mergem în alegeri ca să câștigăm, ca să construim o țară pentru oamenii buni. Oamenilor le aparține puterea”, a mai adăugat Maia Sandu.

La eveniment a participat și scriitorul Vladimir Beșleagă. Acesta și-a declarat susținerea pentru lidera PAS.

„Îi mulțumesc Maiei Sandu pentru că vine să-mi resusciteze un vis vechi. Să văd venind adevărul, tinerețea și revenirea acestui neam din somnul cel letargic”, a declarat Beșleagă.

Amintim că, acum doi ani scriitorul a mai susținut-o public și pe Monica Babuc.

„Am susținut că m-a invitat și eu nu pot să refuz o doamnă. Un bărbat l-aș refuza, dar pe o doamnă nu o pot refuza. Am vorbit despre ea ca despre un profesionist, un om de cultură, inteligent care face față datoriilor ei”, declara pe atunci Beșleagă.

Până acum, au mai anunțat că vor candida: președintele PL, Dorin Chirtoacă, liderul PUN, Octavian Țîcu, Andrian Candu, grupul Pro Moldova, Rentao Usatîi din partea Partidului Nostru, Tudor Deliu, PLDM. Scrutinul va avea loc pe 1 noiembrie, iar doritorii de a participa trebuie să îndeplinească toate formalitățile până pe 1 octombrie, pentru a fi înscriși în cursă.

Maia Sandu a participat și la alegerile prezidențiale din 2016, atunci aceasta a pierdut în fața contracandidatului său, actualul președinte, Igor Dodon.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente