Opt persoane au fost condamnate la pedepse cuprinse între 7 și 20 de ani de închisoare în cazul uciderii în 2018 a jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. Verdictul a fost pronunțat de un tribunal din Arabia Saudită.

Cinci persoane au primit condamnări de 20 de ani de închisoare, o persoană a fost condamnată la zece ani de închisoare, iar doi oameni au primit pedepse de câte şapte ani, au informat agenţia de presă saudită SPA şi televiziunea de stat Al Ekhbariya, citează Agerpres.

Arabia Saudită a comutat astfel cele cinci sentinţe, emise anul trecut, de condamnare la moarte la pedepse de 20 de ani de închisoare, notează DPA.

Colaborator al Washington Post şi critic al regimului saudit după ce mai întâi a fost apropiat de acesta, Jamal Khashoggi a fost asasinat şi corpul său tăiat în bucăţi în octombrie 2018 în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde s-a deplasat pentru a ridica un document.

Acesta avea 59 de ani la momentul morţii şi rămăşiţele sale nu au fost găsite niciodată.

Această crimă a aruncat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman sau “MBS”, desemnat de responsabili turci şi americani drept comanditarul asasinatului.

După ce iniţial a negat asasinatul, iar apoi a avansat mai multe versiuni ale faptelor, Riadul a recunoscut în cele din urmă că acesta a fost comis de agenţi saudiţi care ar fi acţionat singuri şi fără a primi ordine din partea conducătorilor.

Justiţia saudită s-a autosesizat în acest caz. La finalul unui proces opac, cinci saudiţi au fost condamnaţi la moarte şi alţi trei la pedepse de închisoare pentru asasinat, dintr-un total de 11 persoane inculpate. Celelalte trei persoane au fost “exonerate”.

Acest verdict emis în decembrie anul trecut a fost criticat de organizaţiile internaţionale de apărare a drepturilor omului.

Justiţia turcă a început în iulie să judece în contumacie 20 de saudiţi, între care doi apropiaţi ai prinţului moştenitor, fostul consilier Saud al-Qahtani şi fostul număr doi al serviciului de informaţii, gen. Ahmed al-Assiri, identificaţi drept cei care au ordonat asasinatul.

Primul a fost vizat de o anchetă în Arabia Saudită, dar nu a fost inculpat “din cauza probelor insuficiente”, iar al doilea, pus sub acuzare, a fost achitat din aceleaşi motiv, potrivit parchetului saudit.

Cei doi bărbaţi au fost oficial excluşi din cercul politic al prinţului moştenitor.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!