Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și probleme la Nipru. „NATO ar nimici armata Rusiei, dar cu un preț uriaș”

PG a dispus inițierea unei anchete în cazul procurorului care a gestionat dosarul fostului șef SIS Botnari

missing
10 septembrie 2020, ora 14:12

Procuratura Generală (PG) a dispus inițierea unei anchete de serviciu cu privire la prestația procurorului care a gestionat cazul fostului șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) Vasile Botnari. Asta după ce în spațiul public a apărut hotărârea de judecată potrivit căreia în cazul expulzării profesorilor turci Vasile Botnari s-a ales doar cu o amendă de 88 de mii de lei și nu a fost condamnat la închisoare cu suspendare, precum declarase procurorul general Alexandr Stoianoglo. 

„În contextul pretențiilor cu privire la prestația procurorului care a gestionat acest dosar, s-a dispus efectuarea unei anchete de serviciu în cadrul căreia vor fi stabilite obiectiv toate circumstanțele de fapt ale acestui caz, ținând cont de principiul independenței procesuale a acuzatorului de stat și de responsabilitatea lui în raport cu toate elementele relevante ale cazului”, se arată într-un comunicat al Procuraturii.

Procurorii mai spun că au fost constatate mai multe carențe în reglementările legale ale procesului penal cu elemente ce conțin secret de stat și, în acest sens, a fost constituit un grup de lucru cu participarea subdiviziunilor specializate ale PG care urmează să elaboreze un proiect de lege și nota de argumentare corespunzătoare, prin care să fie completat Codul de procedură penală cu norme ce ar urma a fi preluate din Legea cu privire la secretul de stat și detalizată procedura penală atât la etapa de urmărire penală, cât și la judecarea cauzei, dar și la pronunțarea hotărârilor judecătorești.

Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani ce-l vizează pe Vasile Botnari a fost secretizată în totalitate de judecătorul de caz. În condițiile interesului public major, procurorul de caz, a solicitat desecretizarea dispozitivului sentinței în partea ce nu conține secret de stat, pentru a informa, în condițiile legii, publicul.

Pană în prezent, instanța de judecată nu s-a expus asupra cererii procurorului, și, în consecință, respectiva sentință constituie un document secret, care nu poate fi divulgat până la desecretizarea ei de către judecător.

Dispozitivul sentinței, în partea ce nu ține de secretul de stat, urma a fi pronunțată în ședință publică, așa cum prevede Codul de procedură penală. Deoarece judecătorul a omis acest lucru, Procuratura a solicitat desecretizarea verdictului judecătoresc pentru a putea informa publicul.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.