Parlamentul a aprobat astăzi, cu votul a 59 de deputați, cea de-a treia rectificare a bugetului de stat. Totuși, procedura de vot nu a trecut fără replici acide. Opoziția a acuzat guvernarea că a acceptat doar amendamentele majorității parlamentare PSRM-PDM, iar toate celelalte au fost respinse atât de către Guvern, cât și de majoritatea parlamentară. Aceștia consideră că noile modificări, ce vizează finanțarea mai multor proiecte sociale, sunt electorale și îl vor ajuta pe Igor Dodon în campania electorală. De partea cealaltă, Președinția a precizat că acestea vin în susținerea oamenilor.

Cele mai multe discuții le-a stârnit amendamentul deputatului Platformei DA, Alexandru Slusari, prin care cerea redirecționarea a 400 de milioane de lei pentru fondul de subvenționare în agricultură.

„Amendamentele ce țin de finanțare, care nu au fost susținute de Guvern, nu se supun votului și sunt neconstituționale”, a spus președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Doamna președintă a Parlamentului, ați fost și dvs în opoziție. Știți foarte bine că multe proiecte și amendamente nu aveau avizul guvernului și erau votate și Guvernul avea bani. Spuneți dacă greșesc? – Amarnic greșiți”, a spus deputata Platformei DA, Maria Ciobanu.

„Noi nu putem să introducem noi amendamente, dacă ele nu au fost aprobate de Guvern”, a spus democratul Dumitru Diacov.

Nu au fost acceptate nici amendamentele altor deputați din opoziție.

„Doamna Grigoriu, dacă dvs nu ați țipa atâta de pe loc, demult vă includeam microfonul”.

„Vreau să întreb de ce nu a fost acceptat următorul meu amendament?”, a întrebat Inga Grigoriu, deputat Platforma DA.

Pe fundalul indignărilor celor din opoziție, rectificările la bugetul de stat au fost aprobate cu votul majorității parlamentare PSRM-PDM.
„Stimați colegi, stimați colegi…59 de voturi – proiectul a fost votat în lectura a doua”.

Opoziția spune că rectificările la buget, care se referă la finanțarea mai multor proiecte sociale, printre care majorarea ajutorului unic pentru beneficiarii de pensii de la 700 la 900 de lei, sunt pur electorale. Mai mult, prin intermediul acestora Igor Dodon își va face campanie electorală, spun aceștia.

„Este o farsă ceea ce se întâmplă în Parlamentul Republicii Moldova. Drepturile oamenilor sunt ignorate, drepturile parlamentarilor sunt ignorate”, a spus deputatul Platformei DA, Chirile Moțpan.

„Este o sursă de campanie. Toate instituțiile statului și acest Guvern este staful electoral al lui Igor Dodon”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp.

„Este nevoie de mobilizare a resurselor financiare pentru agenda oamenilor, ci nu pentru proiecte populiste și electorale ale acestei majorități”, a spus deputatul Pro Moldova, Andrian Candu.

De partea cealaltă, într-un răspuns pentru TV8, purtătoarea de cuvânt a Președinției a precizat că opoziția are dreptul să creadă orice vrea.

„Important este ca cetățenii să beneficieze de inițiativele și rezultatele guvernării. Și ar fi corect ca opoziția să voteze proiectele sociale, care vin în susținerea oamenilor.”

Se mai arată în răspuns. Potrivit legii aprobate, veniturile au fost diminuate cu 650 de milioane de lei, până la 37,2 miliarde de lei, cheltuielile – cu peste 1,856 de miliarde de lei, până la 53,2 miliarde. Deficitul bugetar a ajuns la 15,999 de miliarde de lei, acesta constituind 7,8% din Produsul Intern Brut. Modificările vor intra în vigoare odată cu publicarea acestora în „Monitorul Oficial”.

Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!