Urmăriți declarații de presă după ședința de lucru a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu președinta Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi și cu prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu.
Urmăriți declarații de presă după ședința de lucru a președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, cu președinta Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi și cu prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu.
Fostul premier Vlad Filat a fost condamnat la doi ani de închisoare în Franța pentru spălare de bani. Potrivit AFP, acesta ar fi folosit bani obținuți ilegal dintr-un contract pentru Loteria Națională a Moldovei ca să cumpere bunuri imobiliare în Franța. Filat a calificat sentința drept „motivată politic” și a contestat-o.
Decizia a fost pronunțată în lipsă, la începutul lunii decembrie. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța franceză a stabilit și o amendă de 100.000 de euro.
În același dosar, fosta soție a lui Vlad Filat, Sanda Diviricean, a fost condamnată la 18 luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 150.000 de euro. De asemenea, ambii trebuie să plătească 10.000 de euro statului Republica Moldova, cu titlu de prejudiciu moral.
Instanța a reținut că banii ar fi provenit de la o companie canadiană care a obținut, în 2011, contractul pentru administrarea Loteriei Naționale a Republicii Moldova, în perioada în care Vlad Filat era prim-ministru. Potrivit judecătorilor, sumele ar fi fost folosite, în anii 2012 și 2014, pentru achiziția unor bunuri imobiliare în Franța, inclusiv în regiunea Haute-Savoie, prin intermediul unor firme și al unei persoane interpuse.
În motivarea deciziei, instanța a apreciat că Vlad Filat „a spălat, în deplină cunoștință de cauză, produsul propriei corupții, în timp ce conducea guvernul țării sale și avea obligația, în această calitate, să acționeze în interesul general”.
„Această spălare de bani trebuie, în plus, pusă în perspectivă, pe de o parte, cu fragilitatea economică și nivelul scăzut de dezvoltare al Republicii Moldova și, pe de altă parte, cu valorile democratice și de transparență promovate de partidul pe care îl conducea, orientat către Uniunea Europeană”, subliniază tribunalul.
Într-o postare pe Facebook, Vlad Filat respinge acuzațiile și susține că decizia instanței franceze este influențată politic:
„Decizia pronunțată de instanța franceză în dosarul privind partajarea bunurilor după divorțul meu din 2012 este una motivată politic și puternic influențată din Republica Moldova. Solicitările transmise autorităților franceze au fost exagerate și lipsite de fundament juridic, fapt care a condus la o hotărâre fără precedent în jurisprudența Franței, uimind atât avocații, cât și părțile implicate în proces”.
El mai afirmă că dosarul vizează exclusiv achiziția unei locuințe în Franța și că procedura s-ar baza pe o mărturie falsă:
„Consider atragerea mea în această speță drept nejustificată. Dosarul are ca obiect exclusiv achiziția unei locuințe în Franța, iar continuarea procedurii în instanțele franceze se bazează pe o mărturie mincinoasă. Totodată, este surprinzător faptul că Republica Moldova s-a constituit parte în acest proces și a cerut despăgubiri de 18 milioane de euro, în condițiile în care dosarul a fost anterior clasat în Republica Moldova. Am depus recurs împotriva acestei sentințe. Sunt încrezător că adevărul și legalitatea vor prevala”.
TV8.md amintește că în 2022, autoritățile franceze au pornit un dosar penal pe cazul vilei de lângă Geneva, aflată pe teritoriul Franței, a Anei Roșca, nepoata lui Vlad Filat. Pe imobilul care, potrivit unei investigații Rise, ar fi costat circa 1,33 milioane de euro, cu tot cu taxe, instanța de judecată franceză a aplicat sechestru.
Despre această vilă, aflată în localitatea Les Mermes, Rise Moldova a scris în septembrie 2022. În acte, imobilul figurează pe numele Anei Roșca, fiica fostului secretar general al PLDM, Victor Roșca, care este și fostul cumnat al lui Vlad Filat. Potrivit investigației, procurorii moldoveni ar fi găsit, în urma unor percheziții făcute la sediul companiei IPTEH SA din Chișinău, o copie a contractului de vânzare-cumpărare a vilei. Documentul ar fi fost semnat între Ana Roșca și foștii proprietari ai casei, o familie din Emiratele Arabe Unite.
Rise mai scrie că vila ar fi fost cumpărată din banii companiei canadiene Amaya Gaming Group Inc., în schimbul unei hotărâri de Guvern adoptate în 2011, pe vremea când Vlad Filat era prim-ministru. În acel an a fost creată compania Amaya Group SRL, iar la trei luni distanță, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a fost schimbat cadrul legal al jocurilor de noroc din Republica Moldova.
Astfel, a fost creată Loteria Națională a Moldovei, o întreprindere cu monopol de stat în domeniul jocurilor de noroc, deținută integral de Ministerul Finanțelor. Ulterior, Loteria Națională a încheiat, fără concurs public, un contract de colaborare cu Amaya Gaming Group, companie specializată în administrarea platformelor electronice de jocuri de noroc. Conform înțelegerii, profitul obținut urma să fie împărțit în mod egal, 50 la 50, între cele două părți.
Vlad Filat a fost șeful Cabinetului de Miniștri în perioada 2009-2013, iar ulterior deputat pe listele Partidului Liberal Democrat. În 2015, acestuia i s-a ridicat imunitatea parlamentară, fiind imediat reținut, pentru corupere pasivă și trafic de influență.
Câteva luni mai târziu, Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare, decizie menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Pe tot parcursul cauzei, fostul prim-ministru nu și-a recunoscut vina și a declarat că dosarul său este unul politic.
După ce a stat în închisoare aproape trei ani, Vlad Filat a fost eliberat condiționat din detenție înainte de termen. Atunci avocatul acestuia a declarat că măsura a fost posibilă datorită deciziilor CEDO. Mai exact, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a decis că Filat este deținut în condiții proaste, iar legislația țării noastre prevede în astfel de situații reducerea pedepsei.


