/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

Angajații Institutului Mamei și Copilului urmau să suporte cheltuielile dacă se infectau cu COVID-19. Cum explică situația instituția

missing
15 septembrie 2020, ora 17:30

Cu câteva zile în urmă toți angajații Institutului Mamei și Copilului au fost obligați să semneze o declarație pe propria răspunde prin care își asumă toate riscurile și consecințele infectării cu COVID19, scrie sanatateinfo.md care a publicat și un document în acest sens semnat de directorul instituției, Sergiu Gladun. După ce informația a părut în presă, angajații IMC au primit o altă declarație pentru a fi semnată.

Potrivit sursei citate, lucrătorii medicali cu care a discutat au dorit să-și păstreze anonimatul declarând că pe 11 septembrie ei au primit modelul de declarație, care a fost  înlocuit abia astăzi.

Astfel, în prima variantă, angajații trebuiau să-și asume benevol toate riscurile și consecințele infectării cu COVID19. „Benevol îmi asum toate riscurile și consecințele survenite asupra vieții și stării mele de sănătate(inclusiv, cu suportarea cheltuielilor financiare din surse proprii), pe perioada activității mele în cadrul IMC, inclusiv pe perioada prezenței mele fizice la locul de muncă, incluzând perioada de deplasare spre și dinspre locul de muncă, fiind conștient de situația epidemiologică din țară și riscurile asupra sănătății mele și altor persoane cu care voi fi în contact, în cazul manifestării simptomelor (tuse, febră), precum și utilizarea dezinfectanților. Mă oblig să respect recomandarea de a-mi automonitoriza zilnic starea de sănătate, iar la apariția simptomelor clinice de infecție respiratorie mă voi adresa la medicul de familie, evitând contactul cu alte persoane și informând șeful de secție în scris, prin e-mail sau SMS”, se arată în declarația inițială publicată.

Contactat de TV8, purtătorul de cuvânt al Institutului, Maxim Cazacu, a declarat că documentul era un mod de a informa angajații, iar documentul a fost modificat.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram