Nu pot rămâne indiferenţi la problemele celor din jur și reuşesc să găsească ușa către inima fiecărui beneficiar. Este efortul, munca şi dedicaţia de care dau dovadă asistenţii sociali. Zilnic, acordă suport celor care au nevoie de ajutorul şi îndrumarea lor.
De-i frig, de plouă sau bate vântul, asistenta socială, Valentina Carpenco cutreieră uliţele satului Tigheci din Leova în lung şi-n lat. Oamenii o aşteaptă cu nerăbdare. Unii pentru un sfat, alţii pentru detalii despre procesul de aplicare la prestaţiile sociale. Toţi însă sunt bucuroşi când o văd la poartă.
A crescut în localitatea Tigheci, aici a mers la şcoală, aici şi-a făcut prieteni, iar după finalizarea studiilor s-a întors pentru a ajuta oamenii din sat. „Mă bucur că mă aflu în această funcţie pentru a fi cât mai aproape de oameni, de băştinaşii mei. Îi ajut cu mare drag atunci când îmi cer suportul”, afirmă asistenta socială.
Efimia Hariton o aşteaptă mereu cu zâmbetul pe chip şi faţa luminată. Tălmăcesc împreună amintiri din anii când împreună îi învăţau pe copiii satului carte. Ajunsă la vârsta de 71 de ani, fosta profesoară de clasele primare beneficiază de suport din partea unui lucrător social, care mereu îi procură pâine, îi aduce medicamentele, îi achită facturile şi o vizitează cu regularitate.
„Lucrătorul social mă ajută în toate, chiar şi la curăţenie. Îmi este greu să ies până pe prag, nu tocmai până la poartă. Primesc ajutor şi din partea asistentului social, care este foarte receptivă şi înţelegătoare. Fără ele aş fi ca fără mâini”, spune Efimia Hariton.
Iar pe Aliona Butmalai, asistenta socială, a ajutat-o să înfrunte mai uşor privirile lungi şi întrebările jignitoare ale sătenilor, după ce a adus pe lume un copil cu sindromul Down. Ionuţ are şase ani şi are atâta energie, încât, poate s-o împartă cu cei trei fraţi şi surori. Oamenilor din localitate le-a luat timp să-l privească ca pe un copil obişnuit, prietenos şi bun, aşa cum este cu cei din jur.
„Atunci când am aflat că Ionuţ este un copil cu nevoi speciale eram foarte stresată. Plângeam foarte des. Nu eşti pregătit pentru a educa un copil cu nevoi speciale. Nimeni şi nimic nu te pregăteşte pentru asta. Oamenii îl priveau cu alţi ochi, chiar şi atunci când mă duceam cu el la biserică. Întotdeauna îmi adresau întrebări incomode. Copilul a început să meargă la vârsta de doi ani şi pentru noi acea zi a fost o mare sărbătoare”, menţionează femeia.
Familia Butmalai beneficiază, cu regularitate, de ajutor social, ajutor pentru perioada rece a anului şi de serviciile echipei mobile. Asistenta socială a direcţionat-o pe mamă la serviciul de asistenţă psihopedagocică din Leova. „Acest serviciu m-a ajutat foarte mult. Acolo am întâlnit mame care trec prin situaţii similare. Întrunirile pe care le aveam m-au ajutat să înţeleg multe despre această maladie, dar şi despre nevoile copiilor cu dizabilităţi”, afirmă Aliona Butmalai.
„Am lucrat mult, mai ales cu mama copilului, deoarece nu era pregătită psihologic să înţeleagă care sunt necesităţile de bază ale unui copil cu necesităţi speciale. Am îndrumat-o spre servicii de suport. Este bucuroasă că nu se simte singură. Iniţial, credea că va duce doar pe umerii săi toată povara îngrijirii unui copil cu nevoi speciale, dar acum se bucură că atâţia specialişti îi vin în întâmpinare”, spune Valentina Carpenco.
Specialista are grijă de aproximativ 2300 de locuitori din comuna Tigheci. Valentina Carpenco spune că pandemia nu i-a influenţat foarte mult activitatea, fiindcă încearcă mereu să fie aproape de beneficiari. Ca şi înainte de apariţia virusului, acordă suport tuturor persoanelor care se află în dificultate: copii rămaşi fără ocrotirea părintească, copii orfani, copii care au ambii părinţi plecaţi peste hotare, persoane singuratice, familii numeroase, victime ale violenţei domestice, familii în care se cresc copii cu dizabilităţi, persoane cu nevoi speciale.
„Domeniul nostru este bazat pe evaluarea nevoilor beneficiarilor noştri. Ei ne apelează şi noi intervenim pentru accesarea diferitor servicii sau prestaţii sociale. Ne cer ajutorul, în special, la stabilirea gradului de dizabilitate, la perfectarea documentelor necesare pentru obţinerea indemnizațiilor. În perioada sărbătorilor pascale, am împărţit pachete cu produse alimentare mai multor familii social vulnerabile şi cu dizabilităţi, după ce am organizat o acţiune de colectare de fonduri, împreună cu Asociaţia Obştească din sat. În perioada pandemiei, cel mai frecvent ne sună vârstnicii, care au rămas izolaţi în propriile locuinţe, departe de copii. Ne contactează, nu neapărat pentru a cere ceva, dar pentru a comunica cu cineva. Şi indiferent de cât de aglomerată ar fi acea zi, lăsăm totul la o parte şi discutăm cu ei”, spune zâmbind specialista din Tigheci.
Asistenta socială afirmă însă că unii beneficiari nu conştentizează că au nevoie de ajutor. „Mă refer la familiile defavorizate, dar în care persistă problema consumului de alcool. Unii beneficiari revin peste o anumită perioadă de timp la obiceiurile lor şi noi permanent trebuie să-i monitorizăm. Nu vor să interacţioneze cu cei care le întind o mână de ajutor şi nu sunt receptivi. Trebuie să avem mai multă răbdare cu ei, facem mai multe vizite la domiciliu. Noi nu cedăm. Trebuie să ne îndeplinim scopul: cel de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a beneficiarilor noştri”, precizează specialista.
Valentina Carpenco consideră că asistenţii sociali sunt avocaţii persoanelor aflate în dificultate. „A fi asistent social înseamnă un lucru enorm, este una dintre cele mai nobile meserii, deoarece noi suntem alături de acele categorii de oameni care au nevoie de ajutor. După fiecare zi de muncă simt împlinire şi linişte sufletească”, spune Valentina Carpenco.
Această linişte sufletească o simte doar acasă, lângă părinţi, familie şi oamenii din sat, pe care îi ghidează zilnic să găsească forţe să meargă mai departe. „După o activitate de aproximativ şapte ani în domeniu, am decis să plec în Franţa. Îmi părea că, aşa cum spune lumea, acolo se fac bani, că acolo e bine, dar în decurs de trei ani, nu am simţit acest bine departe de casă. Tot timpul gândul mi-a fost la satul meu, la cei dragi, mai ales că părinţii mei sunt în viaţă, socrii la fel. Ştiu că acasă au nevoie de mine mai mult, decât eu de acei bani. Nu, numai plec. Locul meu este aici!”, spune cu ochii înlăcrimaţi asistenta socială.
