/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

/VIDEO/ Mai întâi asfalt, apoi țevi. Deși, pe strada Albișoara a fost pus asflatul, acum acesta este scos pentru instalarea țevilor

missing
22 septembrie 2020, ora 21:31

Au turnat asfalt nou-nouț ca să-l scoată, pentru a instala țevi. Astfel decurg lucrările de reparație a străzii Albișoara din Capitală. Mai exact, responsabilii și-au dat seama că nu au instalat canale de scurgere a apei, pentru a evita inundațiile din zonă, abia după ce au fost așternute straturile de asfalt. Autoritățile dau asigurări că toate cheltuielile neprevăzute vor fi suportate de antreprenorul care execută lucrările.

Dis-de-dimineață, muncitorii scoteau asfaltul de pe anumite porțiuni de drum, de sub podul de la Circ. Mai exact, acolo unde, de regulă, se acumulează cantități mari de apă, în timpul ploilor.

„S-a schimbat… Ei s-au clarificat altfel. S-a vorbit ca să nu pună și acum s-a schimbat planul, deja trebuie să punem țeava, de nevoie tăiem. Poate până vineri o să fie tot la loc”.

Tot aici a venit și șeful regiei Exdrupo, care efectuează lucrările de reparație a străzii Albiașoara.

SERGIU TOMIȚĂ, ȘEF, REGIA EXDRUPO: „S-a vrut din start de jucat cu cotele drumului, de evacuat apa, însă nu e posibil deoarece înălțimea podului nu permite. La moment se montează două țevi suplimentare pentru evacuarea mai rapidă a apei. -Nu era mai bine din start să fie puse aceste țevi? -Nu eram siguri dacă era posibil. Avem placă de beton”.

O altă explicație am auzit-o de la Administrația de Stat a Drumurilor, în gestiunea căreia se află reparația străzii Albișoara. Responsabilii de acolo ne-au spus că, în timpul efectuării lucrărilor, s-a constatat că erau înfundate canalele de evacuare a apelor pluviale, astfel că, acum, este necesară înlocuirea lor.

ION DRUCEC, DIRECTOR ADJUNCT, ADMINISTRAȚIA DE STAT A DRUMURILOR: „Acolo deja a fost stratul de bază asfaltat ca să ne dea cote, unde se acumulează apa, e o chestie de tehnologie”.

Totodată, aceste situații neprevăzute, care apar în pe perioada reparației sunt o normalitate, ne-a asigurat șeful adjunct. Strada Albișoara a intrat în reparații la începutul lunii august și ar urma să fie dată în exploatare la mijlocul lunii noiembrie. Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 120 de milioane de lei, bani alocați din bugetul municipal.

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram