/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Cosmonauţii ruşi nu doresc să se vaccineze împotriva COVID-19, înainte de a porni spre ISS

missing
24 septembrie 2020, ora 18:08

Cosmonauţii ruşi care se vor lansa la 14 octombrie spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) au declarat joi că nu doresc să se vaccineze cu singurul vaccin anti-covid disponibil pentru moment, cel produs chiar de Rusia, din cauza faptului că a fost testat insuficient, transmite AFP și agerpres.ro.

„Eu, personal, aş spune că nu mă vaccinez, pentru că sunt foarte prudent cu privire la această chestiune”, a afirmat Serghei Rijikov, comandantul viitoarei misiuni, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în baza de pregătire a cosmonauţilor Oraşul Stelelor, din apropiere de Moscova.

„Cosmonauţii nu sunt liberi să ia singuri deciziile privind propria lor sănătate, medicii sunt cei care iau deciziile cu privire la vaccinare”, a explicat la rândul său inginerul de bord al viitorului echipaj de pe ISS, Serghei Koud-Svertşov.

„Decizia de a recomanda vaccinarea cosmonauţilor va fi luată doar atunci când vaccinul va fi testat şi când va fi clar că este fiabil”, a adăugat el.

Serghei Rijikov a remarcat, de asemenea, că, din punct de vedere epidemiologic, “ISS este în prezent cel mai sigur loc de pe planetă”, datorită procedurilor sanitare în vigoare pentru oamenii care merg acolo.

Rusia, în frunte cu preşedintele Vladimir Putin, a promovat eficacitatea vaccinului său denumit „Sputnik-V” împotriva noului coronavirus, vaccin dezvoltat în timp record, deşi a fost testat oficial doar pe câteva zeci de persoane.

Aproximativ 40.000 de voluntari urmează să fie vaccinaţi la Moscova în cadrul unui nou test în săptămânile următoare. Alte mii de persoane vor fi vaccinate în cadrul testelor pentru acelaşi vaccin derulate în alte ţări.

Niciun studiu independent nu a putut fi efectuat asupra vaccinului rusesc şi, prin urmare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii era sceptică cu privire la eficacitatea reală a acestuia, mai notează AFP.

Mai mulţi înalţi oficiali ruşi au anunţat totuşi că au fost vaccinaţi cu Sputnik V, printre care ministrul apărării, Serghei Şoigu, şi primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Preşedintele Putin a anunţat, la rândul său, că una dintre fiicele sale a fost şi ea vaccinată.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram