Cinci politicieni care aspiră la funcția de președinte al Republicii Moldova Maia Sandu, Renato Usatîi, Dorin Chirtoacă, Octavian Țîcu și Tudor Deliu au transmis o scrisoare comunității internaționale în care și-au exprimat îngrijorarea și au sesizat partenerii externi asupra tentativelor de fraudare a alegerilor din 1 noiembrie de către actualul șef al statului Igor Dodon și Partidul Socialiștilor.
„Lupta în această campanie se duce împotriva furtului, a fraudei și a celui care stă în fruntea intenției de falsificare – Igor Dodon. Avem datoria să-l oprim și să ne asigurăm că votul cetățenilor este respectat și reprezentativ. Scrisoarea adresată comunității internaționale a fost semnată de candidați și potențiali candidați la alegerile prezidențiale”, au scris reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pe rețelele sociale.
Mai jos puteți vedea textul integral al scrisorii.
Foto: Facebook/ PAS
Contactată telefonic, purtătoarea de cuvânt a Partidului Socialiștilor Irina Astahova a spus că dacă va fi o reacție la acest subiect din partea formațiunii atunci o va expedia. Purtătoarea de cuvânt a Președinției Carmena Sterpu nu ne-a răspuns la telefon.
Comisia Electorală Centrală (CEC) se va întruni sâmbătă, 26 septembrie, în ședință pentru a examina două subiecte cu privire la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Unul ține de constituirea secțiilor de votare în străinătate, iar altul ține de organizarea secțiilor de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni. Mai exact se va decide numărul și amplasarea acestora.
Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament.