Un pui de pisică de doar 3 săptămâni a fost salvat de pompieri din calea incendiilor de vegetație din California. Animalul, care seamănă izbitor cu personajul fictiv Baby Yoda, a fost dus la un adăpost pentru a fi examinat de un veterinar, scrie CNN.

Cu două urechi mari, ochi rotunzi și un nas micuț, pisica a primit numele de „Baby Yoda”, amintindu-le angajațílor adăpostului de personajul popular din Star Wars. În urma publicării anunțului de adopție, îngrijitorii pisicii s-au trezit cu zeci de cereri din partea oamenilor.

Baby Yoda mai are de așteptat cel puțin o lună până când va fi dată spre adopție, până atunci fiind constant sub supravegherea medicală și atenția adăpostului Cal Oak, scrie Digi 24.

„Vom oferi adăpost tuturor animalelor afectate de incendii, până când stăpânii lor reușesc să-și reia viața cât de normal se poate, înainte de a le revendica. Cine știe, poate părinții lui Baby Yoda o caută și se așteaptă să o recupereze”, a declarat un reprezentant al centrului.

În total, peste două milioane de hectare de vegetaţie au fost deja devastate începând cu jumătatea lunii august de la frontiera canadiană până la cea cu Mexic, scrie Agerpres. Oamenii de ştiinţă sunt în consens în ceea ce priveşte faptul că amploarea excepţională a acestor incendii de pădure este legată de dereglările climatice, care agravează seceta cronică şi determină condiţii meteorologice extreme.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!