Un muzeu care adună busturile celor mai renumiți oameni ai perioadei comuniste, dar și obiecte care ilustrează vremurile din trecut , poate fi vizitat nu departe de capitală. Dacă decideți să mergeți, veți da peste Lenin, Gagarin sau Kirov, toate monumentele fiind adunate aici . Muzeul aparține renumitului colecționar moldovean, Petru Costin, care a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare colecție de potcoave.

Renumitul colecționar moldovean Petru Costin se poate lăuda cu numeroase colecții – de la aparate de radio  până la mii de potcoave vechi. Iar unul din muzeele la care lucrează acum este dedicat perioadei comuniste. Așa că, nu departe de capitală, pe traseul Chișinău-Leușeni, într-o curte la amenajarea căreia încă se muncește, pot fi întâlnite aproape toate numele bine-cunoscute ale perioadei comunismului sovietic.

PETRU COSTIN, COLECȚIONAR: „Bustul lui Kirov, primul secretar al regiunii Leningrad a fost./Al doilea Dzerzhinsky monumentul. Monumentul acesta micuț, nu chiar micuț, are vreo 500 de kg, mi l-a făcut cadou Serafim Urecheanu”.

Colecționarul a luat la pas toate raioanele Moldovei și a adunat tot ce s-a putut găsi salvat din perioada în care mai existau așa-numitele colhozuri sau sovhozuri.

 PETRU COSTIN, COLECȚIONAR: „În spate se află două monumente interesante al lui Vladimir Ilici Lenin. Acel cafeniu are undeva vreo 40 de tone de granit, un monument interesant, aproape 7 metri are înălțime. Al doilea monument care este sur, este ultimul monument care l-am adus în colecție acum recent”.

Acum colecționarul construiește mai multe postamente, astfel ca fiecare dintre busturi să aibă locul său de cinste. Cinci foști cosmonauți ruși i-au vizitat anul trecut muzeul, mai povestește Petru Costin, iar fără o poză la bustul cosmonautului sovietic Iurii Gagarin nu s-a trecut.

PETRU COSTIN, COLECȚIONAR: „Era aruncat la gunoi, niște prieteni mi-au dat fotografiile”.

În curtea muzeului pot fi admirate și mai multe elicoptere vechi, unele dintre ele au fost asamblate bucată cu bucată.

PETRU COSTIN, COLECȚIONAR: „Pe teritoriul acesta se află trei recorduri Guinness, K-26 singurul elicopter care se ridică 10 km vertical, al doilea record e AN-2, unicul care se produce mai mult de 60 de ani și al treilea record Guinness sunt eu, pe acest teritoriu”.

Colecționarul mai povestește că nu elogiază acea perioadă, doar că își propune ca lumea să cunoască mai multe despre acele timpuri. Recunoaște însă că a trebuit să înfrunte adesea și multe critici.

PETRU COSTIN, COLECȚIONAR: „Sunt obiecte după care am umblat 15-18 ani după ele. Iată și același Stalin, eu îl numesc Sacoul lui Stalin, peste 30 de tone are”.

Intrarea la muzeu este gratis, însă cine dorește își poate lăsa mica sa contribuție. Colecționarul povestește  că treptat locul se bucură tot mai mult de popularitate, mai ales din cauza pandemiei provocate de COVID-19, care a impus măsuri de restricționare a călătoriilor, iar odată cu aceasta a crescut și interesul moldovenilor pentru turismul local.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!