/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Trei decedați, inclusiv un bebeluș de trei luni, în urma unui accident în Rîșcani. Alte două persoane, internate în spital

missing
28 septembrie 2020, ora 09:34

S-a certat cu soția, a urcat beat la volan și a amenințat că se va sinucide. Este vorba despre un bărbat din Bălți care a provocat un accident soldat cu trei decese în raionul Rîșcani. Printre victime se numără și un bebeluș de trei luni. 

Poliția a fost alertată de către soția șoferului noaptea trecută, după ora 00:00. Aceasta a spus oamenilor legii că a avut o ceartă în familie, iar în urma acesteia, soțul a urcat beat la volanul unei „Skoda Octavia” și a amenințat că se va sinucide.

La scurt timp, inspectorii au fost anunțați că în preajma satului Corlăteni, raionul Rîșcani, s-a produs un accident rutier. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că, la intrare în localitatea anterior menționată șoferul automobilului „Skoda Octavia” a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu o „Toyota Auris”.

În urma impactului, șoferul „Skodei”, un bărbat de 33 de ani, a decedat la fața locului. A decedat și conducătorul auto al „Toyotei”, în vârstă de 28 de ani și fetița sa de 3 luni. Soția șoferului și verișorul acesteia, care se aflau în calitate de pasageri, se află sub supravegherea medicilor.

Tot la fața locului a fost identificat un conducător auto, martor la cele întâmplate. Acesta a spus polițiștilor că, până la ciocnirea automobilelor, conducătorul „Skodei” se deplasa cu viteză din spatele său, direcţia Bălţi – satul Corlăteni, i-a semnalat din girofaruri să-i cedeze trecerea, chiar dacă traseul era liber, și la o distanță de 400 de metri după efectuarea depășirii a avut loc impactul.

La moment sunt investigate toate circumstanțele acestui caz.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram