Instituțiile de învățământ din toată țară vor activa în continuare conform modelelor selectate. Aceasta după ce începând cu 1 octombrie 2020, va fi instituită stării de urgență în sănătate publică în mai multe localități. Despre aceasta a comunicat Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Astfel, potrivit hotărârii nr. 33/2020 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică ajustarea (înăsprirea/relaxarea) măsurilor de sănătate publică, ce vizează activitatea instituţiilor de învăţământ, va fi coordonată în prealabil cu Comisia teritorială extraordinară de sănătate publică.
În conformitate cu „Instrucțiunea privind măsurile de protecţie care trebuie aplicate pentru organizarea activităţii instituţiilor de învăţământ publice şi private în contextul epidemiologie al COVID – 19”, aprobată prin hotărârea nr. 26/2020 a CNESP, în cazul confirmării diagnosticului COVID-19 la un elev/profesor – toţi elevii din clasa academică în care acesta făcea studiile se plasează în autoizolare la domiciliu pentru perioada de 14 zile, calculul zilelor fiind efectuat de la ultima zi a contactului cu elevul confirmat „COVID-19 – pozitiv”.
Clasa va continua studiile în regim online pentru perioada menţionată (14 zile). Decizia privind autoizolarea profesorilor, care au predat în clasa academică respectivă va fi luată de către conducătorul instituţiei de învăţământ, prin coordonare cu medicul epidemiolog teritorial, reieşind din specificul didactic şi riscurile epidemiologice.
Decizia privind plasarea unei instituții de învățământ în carantină este luată de către Comisia teritorială extraordinara de sănătate publică.
Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament.