Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1033: Pensionari incendiatori, amenințări de la Putin și întuneric în Abhazia. Zelenski: „Vom învinge”

/VIDEO/ Condiții mizerabile în unele spitale raionale. La Strășeni, pacienții infectați cu COVID-19 stau fără apă

missing
30 septembrie 2020, ora 07:00

Condiții mizerabile în unele spitale raionale. De exemplu, la Strășeni, pacienții infectați cu Covid-19 stau fără apă și câteva zile. Mai mult, atunci când este apă în robinete, aceasta e în două cu rugină. Iar la Spitalul din Bălți, copiii bolnavi de coronavirus împart salonul cu gândacii de bucătărie. Responsabilii din instituțiile medicale spun că este imposibil să fie făcute reparații, atât timp cât fluxul de pacienți e continuu, iar toate paturile sunt ocupate.

„Apă nu-i, nu curge robinetul. Avem cadă frumoasă”.

Cu apă ruginită sau deloc. În astfel de condiții s-a tratat, timp de zece zile, o femeie internată la spitalul din Strășeni. Într-o postare pe facebook, aceasta a povestit că ruga fiica să-i aducă lămâie, pentru a curăța mâinile. Mai mult, femeia spune că prima dată a văzut un spital cu astfel de condiții. Ca să intre în salon, medicul trebuia să treacă mai întâi prin baie, dar ușa acesteia nu se închidea.

„Îmi e foarte greu. La toate condițiile mierabile de până acum, s-a mai adunat și așa o treabă. Mâine nu o să fie apă, doamna a venit și a adunat ceva apă pe mâine. Nu mai pot, vreau să fug”.

Reprezentanții spitalului nu ne-au răspuns la telefon pentru o reacție. Însă, acum câteva zile, pentru TV8 aceștia au declarat că nu e posibil să facă reparații acum.

RODICA CROITORU, VICEDIRECTOR MEDICAL, SPITALUL STRĂȘENI: „Acum nu e posibil, noi nu avem locuri, acum să facem careva reparații sau reconstrucții e imposibil. Stopăm acordarea ajutorului medical, care e mai important de moment”.

Tot astăzi, pe rețelele sociale au fost postate și aceste fotografii, făcute de o mamă, bebelușul căreia este internat în departamentul de pediatrie a Spitalului Clinic Bălți, unde se tratează de covid. Femeia a scris că sunt nevoiți să împartă salonul cu gândacii de bucătărie.

Mai mult, aceasta spune că medicii intră foarte rar la pacienți, iar condițiile lasă de dorit: pereții sunt jerpeliți, mesele stricate, iar paturile – vechi. Purtătoarea de cuvânt a instituției a negat că în saloane ar fi gândaci de bucătărie.

MIHAELA PETROV, PURTĂTOARE DE CUVÂNT, SPITALUL CLINIC BĂLȚI: „Lucrări de reparații sunt efectuate, dar treptat, doar în cazul în care în saloane nu sunt pacienți”.

Tot la Spitalul Clinic din Bălți au venit azi și mai mulți activiști civici. Cu pancarte în mâini, aceștia au declarat că, în ultima perioadă, 14 medici specialiști s-au concediat, întrucât administrația spitalului i-ar fi persecutat pentru opiniile sale contradictorii.

DIANA GROSU, ACTIVISTĂ CIVICĂ: „Doamne ferește să ajungeți în reanimare, nu sunt oameni. Iată 14 oameni care au plecat. De ce au plecat? De bine? Că ei sunt persecutați la cine a pus like sau share și cu cine s-au întâlnit”.

Mai mult, unii medici ar fi fost impuși să plece, după ce au vorbit deschis despre lipsurile din spital.

DIANA GROSU, ACTIVISTĂ CIVICĂ: „Cel mai bun om pe care îl aveți. Unicul care are specializare pe urgență, dvs. l-ați chemat și ați spus să-și caute de lucru. Rușine să vă fie”!

Administrația susține însă că medicii au plecat din alte motive și că au făcut-o încă până la pandemie.

ALA CONDREA, VICEDIRECTOR MEDICAL, SPITALUL CLINIC BĂLȚI: „Doar două persoane au plecat în plină pandemie. Este vorba despre o doctoriță, care a plecat în România la soț, soțul acolo activează. Altă doctoriță, având anumite riscuri legate de starea sănătății, a plecat în direcția de sănătate a municipiului Bălți”.

Nu este pentru prima dată când oamenii se plâng pe condițiile din spitale. Anterior, pacienții internați în spitalul din Cahul povesteau că primeau doar o pungă mică de mâncare pe zi, iar cei de la spitalul Toma Ciorbă din Capitală spuneau că mai mereu le este foame, întrucât mâncare e prea puțină.

Și la spitalul din Soroca o femeie s-a plâns, într-un video live, că niciun doctor nu o curează nici pe ea și nici pe colega sa de cameră. Mai mult, saloanele în care se aflau pacienții, din spusele femeii, nu dispuneau de baie și wc.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.