Renato Usatîi, candidatul Partidului Nostru, s-a lansat, vineri, 2 octombrie, în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.
Renato Usatîi, candidat Partidul Nostru: „Eu voi fi sluga poporului meu. Eu particip în această campanie pentru că astfel a decis poporul. Promit să fiu sluga poporului. Totul o să se rezolve și pensiile și probleme cu care ne confruntăm. Voi distruge acest sistem de corupție. Victoria la prezidențiale este primul pas. Trebuie să avem o relație corectă cu România și Ucraina. Președintele ar trebui să reprezinte cetățenii, dar în niciun caz să nu să se transforme într-o „sacoșă boțită”. Vreau să dau start unui proiect național împotriva „cumătrismului”.”
Până acum, patru candidați s-au lansat în campania electorală pentru alegerile prezindențiale din 1 noiembrie. Igor Dodon (candidat independent), Maia Sandu (candidată PAS), Tudor Deliu (candidat PLDM), Violeta Ivanov (candidată PP ȘOR).
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova sunt planificate pentru data de 1 noiembrie.
Citește și: O casă, un teren și salariu de președinte. Cu ce avere intră Igor Dodon în cursa pentru prezidențiale