Face bijuterii din orice materie primă. Chiar și din oase. Farmacistă în trecut, Lucienne Buga din Chișinău s-a regăsit într-o altă lume, în care confecționează accesorii din cele mai neobișnuite materiale, denumite bijuterii contemporane. Din mâinile ei dibace ies inele din oase, coliere din piele sau pandantive din corali – toate realizate cu emoție, răbdare și dragoste. Deși a participat la zeci de târguri și concursuri internaționale, Lucienne recunoaște că nu toți îi înțeleg măiestria, mai ales că fiecare bijuterie este individuală și ieșită din tipare.
Lucienne și-a descoperit pasiunea pentru bijuteriile contemporane acum nouă ani, când s-a înscris la școala de bijuterie a lui David Sandu din București. Apoi, au urmat zeci de training-uri și conferințe pentru a se specializa, fiindcă această îndeletnicire necesită cunoștințe aprofundate, ne-a mărturisit femeia.
LUCIENNE BUGA, CREATOARE BIJUTERII: „Profesia pe care am avut-o până să încep să fac bijuteria contemporană, deci sunt farmacistă și câteva masterate în domeniul economic și managementul sănătății publice. Și cum n-ai da ajungi acolo unde îți este dat să faci, probabil asta este misiunea mea, de a face lucruri interesante.”
Artizana spune că bijuteriile contemporane nu sunt simple accesorii. Primul pas și foarte important în crearea unei bijuterii este alegerea materialului din care va fi făcută.
LUCIENNE BUGA, CREATOARE BIJUTERII: „Ceea ce făceam eu la fiecare colecție, încercam să găsesc cu care din materiale aș putea să lucrez ca să fiu cât mai aproape de ideea pe care vreau să o redau.”
Așadar, în colecțiile ei poți fi găsite bijuterii confecționate din piatră, piele sau chiar corali. Cu imaginație și iscusință, le poate combina și pe toate odată.
„E făcut din piele, coral și rășină. Deci pentru mine era important să aduc în valoare că o inimă poate fi și înfloritoare.”
Mai mult, femeia realizează bijuterii și din oase.
Lucienne Buga lucrează cu pasiune. Pentru ea bijuteriile sunt o sursă continuă de satisfacție sufletească și mai puțin – o sursă de venit. Deoarece conceptul accesoriilor este unul mai puțin obișnuit, locul unde creațiile ei își găsesc clienții sunt târgurile specializate.
LUCIENNE BUGA, CREATOARE BIJUTERII: „Puțini, dar sunt. Deci, oricum e o nișă care nu este pentru toată lumea, e firesc.”
De la o vreme, Lucienne s-a specializat și în genți confecționate din piele naturală. Deși optează pentru un stil mai clasic al articolelor, meșterița este convinsă că fiecare exemplar își va găsi stăpânul său. Pentru o geantă creată de Lucienne, doritoarele pot scoate din buzunare de la 20 euro în sus, în dependență de complexitatea modelului.






