Din cauza secetei din acest an, recolta de struguri s-a înjumătățit. Chiar și așa, gospodarii spun că aceștia sunt dulci, numai buni să se transforme în licoarea lui Bahus. Dacă unii gospodari au deja butoaiele pline, alții sunt încă pe câmp, la cules. Iar cine nu vrea vin, scoate strugurii la vânzare. În acest an, prețurile sunt de două ori mai mari.
Forfotă mare în gospodăriile oamenilor de la sate. În această perioadă, rar întâlnești vreo curte în care să nu stea vreo cadă cu struguri la fermentat sau să nu se fi dat deja la teasc.
Iar dacă unii săteni au deja vinul în butoaie, pe alții i-am găsit pe câmp, la cules de struguri. Gospodarii din Corlăteni, Râșcani, de exemplu, au o tradiție pe care o respectă de veacuri. Aceștia spun că strugurii se culeg într-o perioadă anumită.
„Așa e primit, din bătrâni, după Ziua Crucii. Ziua Crucii a fost săptămâna trecută și deja dăm bătaie și noi”.
Alături, soții Baraboi adunau și ei cu spor ciorchini.
ZINA BARABOI: „Anul acesta este mai puțină, Dumnezeu așa ne-a dat, dacă n-a fost ploaie, nici roadă nu e prea multă, dar bodaprosti de ce avem. Cum poate fi moldovean fără vin”.
VICTOR BARABOI: „Iaca noi culegem fragă și cudercă, iese un vin ideal. Cealaltă e zaibără, zaibără și cornișcă. Aia am cules-o, am dat-o deja la locul ei, degrabă trebuie de consumat”.
Gospodarul casei ne-a mai povestit că știe multe secrete pentru ca vinul să iasă bun.
VICTOR BARABOI: „Cel mai bine se culege poama după ce cade bruma, îi mai tare și vinul. Totul depinde de cum pregătești vasele. Dacă le pregătești bine și vinul e bun, dacă nu le-ai pregătit ca lumea, vinul nu-i bun”.
Iar cei care au mai mulți struguri, au ieșit la marginea drumului să-i vândă. Cu jumătate de tonă de struguri de vânzare, l-am întâlnit, la marginea drumului, și pe acest bărbat din Călărași.
PAVEL ROȘCA: „Mai bine să vinzi poama, decât să faci vin”.
În acest an, prețul strugurilor tehnici urcă la 7 lei pentru un kilogram, dublu față de prețurile din anul trecut.
„Măcar vreo 200 de kg aș cumpăra, să facem vin pentru noi, pentru copii, dar nimeni nu vrea să lase mai ieftin și deja stăm la gânduri”.
Cumpărând struguri, l-am găsit și pe acest bărbat, care în acest an, va face vin pentru prima dată.
„Am nimerit acasă, în Moldova, pe timpul acesta și de asta”.
Cei de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează gospodarii să fie atenți în această perioadă și să respecte mai multe norme pentru a evita pericolul de intoxicație cu dioxid de carbon, degajat în urma fermentării vinului. De exemplu, se recomandă ca butoaiele să fie ținute în spații deschise, iar când intrați în beci, să țineți o lumânare aprinsă.




























































