Partidul Șor acuză băncile naționale că refuză să deschidă conturi formațiunii. Anunțuri în acest sens au fost făcute marți, 6 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă de către deputatul Denis Ulanov și juristul formațiunii Dmitri Cazac.
„La mijlocul lunii iunie curent Partidul Șor a primit o notificare din partea Victoriabank în care era anunțat despre rezilierea contractului prin acordarea serviciilor bancare începând cu 12 august 2020. Notificarea a fost contestată în instanță, iar ultima a emis o încheiere în care banca era obligată să continue să deservească conturile partidului până la emiterea unei hotărâri definitive. Victoriabank nu se conformează, motivând că a închis deja conturile. Ne-am adresat tuturor băncilor Republicii Moldova referitor la deschiderea unui cont pentru partid, însă până în prezent patru răspunsuri negative, celelalte în general au refuzat să ne transmită un răspuns”, a declarat juristul formațiunii, Dmitri Cazac.
Juristul spune că s-a adresat Comisiei Electorale Centrale (CEC), iar instituția a spus că a transmis demersul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), cea care reglementează activitatea bancară.
„Aceștia ne-au răspuns că nu au prerogativa de a penaliza băncile, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, nu sunt împuternicite să oblige băncile să ne deschidă conturi noi și nu au competența de a soluționa asemenea chestiuni”, a spus juristul.
Deputatul Denis Ulanov a declarat că: „Partisul Șor a avut cont doar la Victoriabank. Niciodată nu au fost pretenții din partea instituției bancare. Și acum banca a spus că nu are pretenții, dar închide contul. Acum implicarea BNM în acest proces este foarte importantă”.






