Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1037: Misterul prăbușirii, plicuri capcană și momele vii. Rusia a atacat masiv și după Crăciun

CEC a aprobat tirajul buletinelor de vot pentru secțiile din străinătate. Proiectul, criticat dur de un membru al Comisiei

missing
09 octombrie 2020, ora 17:43

Tirajul buletinelor de vot la alegerile pentru alegerile prezidențiale pentru secțiile de votare din străinătate a fost aprobat de CEC. Proiectul a fost aprobat, deși a fost criticat dur de un membru al comisiei. 

Astfel, tirajul reprezintă un număr total de 556 000 exemplare, dintre care în limba română – 467 600 exemplare şi 88 400 – în limba rusă.

Propunerea a fost criticată de Sergiu Gurduza, membru al Comisiei Electorale Centrale, care a menționat că proiectul nu respectă prevederile Codului Electoral.

„Nu am susținut proiectul de hotărâre, deoarece proiectul prezentat de Dorin Cimil nu respectă exigențele Articolului 54, aliniatul 3, din Codul Electoral, care spune clar că în secțiile de votare de peste hotare se alocă nu mai mult de 5000 de buletine de vot. Proiectul prezentat și deja aprobat de membrii CEC nu respectă aceste exigențe. Din aceste motive, nu am susținut. Nu am cuvinte să spun. Batjocură față de alegătorii din străinătate. Domnule Cimil, dumneavoastră nu mai existați pentru mine, nici ca om, nici ca factor de conducere”, a spus Sergiu Gurduza, care s-a abținut de la vot.

„Nici nu mi-am dorit să exist pentru astfel de persoane”, a spus în replică președintele CEC, Dorin Cimil.

Potrivit Codului electoral, buletinele de vot tipărite sunt expediate birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova, cu cel puțin 3 zile înainte de ziua alegerilor, pornind de la numărul estimativ de alegători stabilit în baza informației prezentate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi a celei acumulate de CEC, dar nu mai mult de 5000 de buletine de vot pentru fiecare secție de votare.

Precizăm că pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, în afara Republicii Moldova au fost constituite 139 secții de votare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.