Când spui Purcari, spui totul despre vinuri. Astăzi, vă prezentăm istoria acestui brand care de aproape 2 secole, ne duce faima țării în toată lumea, impresionând sute de critici, somelieri dar mai ales sute de mii sau poate chiar și milioane de consumatori ai vinurilor selecte.
Purcari a devenit un standard în industria vinurilor și horeca, oriunde sunt prezente vinurile de Purcari, este un grad de notorietate înalt al localului respectiv. Acest lucru se datorează întâi de toate calității incontestabile ale vinurilor de Purcari cât și medaliilor, trofeelor și mențiunilor obținute de-a lungul anilorla concursurile internaționale în domeniul vinicol.

Anul acesta, Vinăria Purcari și-a bătut propriul record din 2019 la Decanter World Wine Awards, atunci când Chardonnay a câștigat prestigioasa Medalie Platinum cu 97 de puncte. Și când credeam că nu poate fi mai bine de atât, vinurile Purcari din 2020 au adus acasă încă o medalie Platinum și premiul excepțional Best in Show, împreună cu alte nouăsprezece medalii de Aur, Argint și Bronz. Vedetele spectacolului au fost Viorica și Traminer de Purcari – ambele evaluate cu câte 97 de puncte fiecare, alese din 16.518 mostre de vin din toată lumea și degustate în orb de 116 experți vinicoli.
Doar 50 de vinuri din cele aproape 17.000 de mostre au câștigat Best in Show, astfel Viorica de Purcari devenind unul dintre top 50 cele mai bune vinuri prezentate în competiție. Iar Traminer de Purcari a ajuns cu eleganță în Top 218 de vinuri care au fost evaluate cu 97 de puncte de către juriul Decanter 2020, adică acum face parte din Top 1,3% cele mai bune vinuri din competiție.

Primul trofeu obținut de vinurile de Purcari a fost în 1878, însă povestea lui Château Purcari a început oficial în 1827, când coloniștii francezi au fondat ceea ce astăzi este cea mai medaliată vinărie în Europa Centrală și de Est. Situat la 60 de km de Marea Neagră, Château-ul a devenit apreciat în toată lumea pentru vinurile sale premium, livrate Curților Regale din Marea Britanie și România.
În prezent vinăria Purcari are un portofoliu vast de game de vinuri apreciate la nivel internațional:
- Faimoasele blenduri Negru de Purcari, Roșu de Purcari și Alb de Purcari;
- Popularul Cuvee de Purcari, inclus în Top 10 cele mai bune spumante din lume la Effervescent du Monde 2018;
- Edițiile limitate Freedom Blend, Maluri de Prut și Vinohora;
- Legendara serie 1827.

Vinurile sunt produse din soiuri de struguri autohtone și internaționale, cum ar fi Malbec, Cabernet Sauvignon, Rară Neagră, Traminer, Rosé, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Fetească Neagră și multe altele.
Calitatea premium a vinurilor este atent supravegheată de:
- Victor Bostan – vinificator și fondator al Vinăriei Purcari;
- Federico Giotto – wine consultant recunoscut internațional;
- Jerome Barret – renumit champanist francez.
O altă latură importantă a activității vinăriei Purcari este turismul vitivinicol. Château Purcari este localizat la 108 km de Chișinău, lângă râul Nistru și la doar 60 km de la Marea Neagră. Beciurile de la Purcari găzduiesc o importantă parte a moștenirii Moldovei – colecția Purcari de cupaje. Astfel, Château Purcari, anual atrage zeci de mii de turiști care fie fac cunoștință cu Republica Moldova prin prisma vinurilor de Purcari, fie revin în locul îndrăgit pentru a servi un vin autentic și select în compania oamenilor dragi.
Purcari înseamnă rafinament, echilibru între tradiție și inovație, Purcari înseamnă standard premium, Purcari înseamnă prestigiu și istorie…și iată că de aproape două secole, timpul trece dar Purcari râmâne același.






























































