Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și atac masiv! Trump: „Suntem foarte aproape de Al Treilea Război Mondial”

Proprietățile de peste hotare ale fostului lider PDM ar putea fi sechestrate. La cât au fost estimate acestea

missing
12 octombrie 2020, ora 15:01

Proprietăți estimate la peste 160 milioane de lei urmează a fi puse sub sechestru de către autoritățile din România, Franța și Elveția. Asta după ce Procuratura a adminsitrat probe suplimentare că anume Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiarul bunurilor stabilite.

În concret, este vorba despre vilele din Elveția, Franța și România, 5 autoturisme și o barcă (înregistrate în Elveția). La fel, urmează a fi sechestrate 9 apartamente, înregistrate pe numele soției acestuia, precum și 4 autoturisme (înregistrate în Republica Moldova).

Procurorii au adus suficiente probe, confirmate documentar de Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale și Serviciul de Informații și Securitate, care demonstrează că, beneficiarul efectiv al proprietăților ar fi Vlad Plahotniuc, chiar dacă toate sunt înregistrate pe numele unor terți.

Amintim că, la începutul verii, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Ciocana a admis doar unul din cele șase demersuri depuse de procurori, dispunând aplicarea sechestrului pe 10 imobile, și anume, 6 apartamente și 4 încăperi nelocative din Republica Moldova, estimate la circa 33 milioane lei.

Toate proprietățile lui Plahotniuc, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, deja au fost sechestrate.

Setul de acte, cu traducerile de rigoare, au fost expediate autorităților din Franța, Elveția și România pentru a fi puse în executare.

Vlad Plahotniuc a fost anunțat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: „crearea și conducerea unei organizații criminale”, „escrocherie” și „spălare de bani”, săvârșite în proporții deosebit de mari.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.