Criza pandemică nu i-a ocolit nici pe bătrânii care sunt beneficiari ai unui centru de zi din Strășeni. Dacă până nu demult pe holurile încăperii pulsa viața , astăzi încăperea e mai mult pustie. Pentru că oamenii în etate fac parte din grupul de risc de contaminare cu coronavirus, administrația publică locală a decis sistarea activităților din cadrul centrului. În pofida acestei provocări, personalul centrului de zi nu dă uitării bătrânii, așa că zilnic, peste 100 de bătrâni primesc prânzul cald la domiciliu, produsele alimentare și de igienă care le sunt atât de necesare.
Din 2003, Asociația Neoumanist este mai aproape de vârstnicii din Strășeni. La centrul de zi, bătrânii își mângâiau sufletul cu diverse activități, de la cercul de dans până la cel de limbă engleză. Aici luau mesele regulat, făceau duș, beneficiau chiar și de proceduri de masaj. Însă pandemia a lăsat astăzi încăperile
Bătrânii așteaptă cu ardoare revenirea la rutina de altă dată, când se adunau cu toții și își alinau singurătatea. Pentru că centrul de mai bine de 6 luni nu-i mai găzduiește, am luat legătura cu câțiva dintre beneficiari ca să le aflăm povestea și să vedem cum își mai petrec timpul în solitudine.
„A câta zi, a câta lună, nu se arată beneficiarii dimineața la ceai, nu se aud cântecele în acea casă, nici muzica. Viața mea tare urâtă o fost toată vremea, dacă 61 de ani am de când s-o stins soțul din viață. Noi stăm acasă și cel mai bun prieten e televizorul, eu vă spun adevărul adevărului, dacă mă credeți, ne mai învârtim, ne mai sucim, că eu trăiesc acolo într-o „cuhne”.
La a ei 86 de ani, tanti Liza, cum i se zice în sat, își găsea unica mângâiere în centrul de zi din localitate. Ne-a mărturisit că viața ei a fost o adevărată dramă și că doar aici mai avea cu cine schimba o vorbă bună.
BUTUC ELIZAVETA: „Viața mea a fost tare urâtă, da cum, eu am trăit cu bărbatul numai 6 ani și a murit, am rămas cu 2 copii. Mă culcam la ora 2, la 4 mă sculam să le gătesc mâncare și la grădiniță deja îi ducea o femeie din mahală și eu mă duceam să lucrez. Păi ce tinerețe am avut eu, ce bucurii am avut eu în viața mea”?
Durerea ei însă nu s-a oprit aici. Peste ani, a fost răpus de cancer și unul dintre feciorii femeii, la vârsta de 48 de ani.
BUTUC ELIZAVETA, BENEFICIARĂ 762_0202_01: „Tot jale mare am avut-o și plângeam, și plângeam, toată viața mea numai în lacrimi, deja mi le-o strâns Dumnezeu lacrimile, mie capul iaca așa îmi umbla, iaca așa..”.
Însă doamna Elizaveta a găsit forță să meargă mai departe. Ajunsă la centrul de zi, aceasta ne-a mărturisit că aici e locul unde timpul parcă se oprește și se lasă dusă de emoțiile trăite cu semenii ei. Totuși, acum că e închis, bătrânica are o nostalgie după rutina de adineaori, care o făcea să uite de griji și tristeți.
BUTUC ELIZAVETA, BENEFICIARĂ: „3 ani de zile de când și eu aici sunt cu grămada, da acum iată că ne-am învățat toți la grămadă, deja acasă cum ți-am spus, dacă sunt acasă.. dacă n-am ieșit.. cât am mai ieșit am mai spus, am mai râs și mă mai iau cu.. da dacă sunt acasă eu-s mută, mută, mută, n-am cu cine schimba o vorbă deloc”.
Moș Andrei este și el unul dintre beneficiarii centrului de zi. Dacă inițial a refuzat să calce pragul instituției ce găzduiește persoanele de vârsta a treia, acum duce dorul activităților de la centru.
PEREU ANDREI, BENEFICIAR: „Și aici noi dansăm și în legătură cu asta m-o chemat ei singuri. Și iau parte la cor, la dansuri. – Dansați, da? – Da, dansez. – Vă aduceți aminte de tinerețe? – Ei, imposibil altfel. Altfel, stăm acasă și cel mai bun prieten e televizorul”.
Și doamna Tamila este beneficiara centrului de zi. Născută pe vremea celui de al doilea război mondial, nici viața acestei femei nu a fost una ușoară.
„Am doi feciori, soțul l-am înmormântat, și sigur că singură. Copii au drumul lor, feciorul mai mare e bolnav. O mică gospodărie am, o căpriță țin, una, două, un cucoș și o găină am, iaca așa”.
Centrul de zi i-a devenit a doua casă, pentru că de zece ani își alină aici bătrânețile și singurătatea . În numele dorului care o macină, doamna Tamila a scris și o poezie dedicată personalului de centrului.
„Nu ne ocupăm cu activitățile iubite, mesele pentru noi demult nu le-au întins, însă prânzurile calde și lenjeria curată, nouă regulat acasă ne livrează”.
Femeia ne-a spus că tânjește și după facilitățile oferite de centru, așa cum acasă n-are condițiile strict necesare, la fel ca și majoritatea bătrânilor.
TRETIAC TAMILA: „Aici eram simplu impresionată, au duș, au spălătorie pentru lenjeria noastră”.
Un lucru îmbucurător este că echipa asociației Neoumanist nu a uitat de vârstnicii din localitate, așa că regulat le livrează prânzul cald acasă și le colectează hainele pentru a le spăla.
„Tanti Catea, bună ziua! – Bună ziua! – Am adus prânzul! -Vă mulțumim mult! – Poftim! Să aveți poftă. – Mulțumim mult! – La revedere tanti Catea! – Hai, la revedere fetele. Mulțumim”!
NATALIA SEVERIN, ASISTENTĂ SOCIALĂ SUPERIOARĂ: „Beneficiarii centrului de zi Răsărit nu vin la centru, dar echipa Neoumanist le livrează prânzul zilnic acasă, la domiciliu”.
Mai mult, personalul instituției are grijă ca și hainele bătrânilor să fie mereu curate și îngrijite.
NATALIA SEVERIN, ASISTENTĂ SOCIALĂ SUPERIOARĂ: „La moment, servicii în cadrul centrului nu prestăm, dar beneficiarii au posibilitatea să-și spele hainele la centru. Dimineața colectăm pungile cu lenjerie, iar la prânz le livrăm înapoi acasă”.
În prezent 110 vârstnici beneficiază de livrarea prânzului la domiciliu. Asociația Neoumanist, cât și centrul de zi Răsărit este finanțat cu ajutorul unor programe oferite de Austria și Olanda.
