Accesul în secţia de votare în ziua alegerilor va fi permis doar alegătorilor care vor purta mască de protecţie, se arată în hotărârea Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate, care a fost publicată astăzi.
Potrivit hotărârii, „biroului electoral al secţiei de votare de circumscripţie va oferi, cu titlu gratuit, câte o mască de protecţie fiecărui alegător”.
Totodată, s-a decis ca persoanele care manifestă simptome ale infecţiei şi se prezintă la secţia de votare în ziua alegerilor până la ora 15:00, nu vor fi admise în incinta secţiei de votare, dar vor fi înscrise în lista pentru votare la domiciliu.
„Alegătorii care sunt în autoizolare îşi vor putea exercita dreptul la vot la locul aflării, prin depunerea unei cereri la biroul electoral al secţiei de votare unde îşi are înregistrarea la domiciliu sau reşedinţă alegătorul. Cererile pot fi depuse în scris sau în formă verbală, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18:00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute până la ora 15:00”, se precizează în document.
De asemenea, s-a specificat că „cererile pot fi depuse în scris sau în formă verbală, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18:00 a zilei precedente votării. In ziua votării, cererile pot fi făcute până la ora
15:00”.
Precizăm că Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a anunțat că situaţia epidemiologică este nefavorabilă, fiind instituit „Cod Roșu” aproape în toată țara. Doar raioanele Hâncești, Leova și Soroca sunt sub „Cod Galben”.




































