Mai multe instituții media solicită Ministerului Sănătății reluarea conferințelor de presă în format online, scrie media-azi.md.
La data de 20 aprilie 2020, drept urmare a apelului lansat de către Celula de criză a jurnaliștilor, serviciul de presă al Ministerului a declarat că MSMPS va organiza conferințe de presă online cu răspunsuri directe la întrebările jurnaliștilor, în contextul pandemiei de Covid-19.
În același timp, subliniem că din data de 2 septembrie 2020 și până în prezent, MSMPS a sistat organizarea acestor evenimente, limitând semnificativ posibilitățile jurnaliștilor de a adresa întrebări asupra problemelor de interes major pentru societate.
„Conștientizând importanța misiunii jurnaliștilor în informarea cetățenilor asupra problemelor de interes public, prin prezentarea corectă și echidistantă a faptelor, ne exprimăm speranța că informația furnizată în cadrul acestor conferințe de presă va servi intereselor cetățenilor, contribuind la minimalizarea impactului crizei generate de Covid-19 și susținerea MSMPS în eforturile sale de a acționa într-o manieră transparentă, dar și de a respecta dreptul la informare a cetățenilor Republicii Moldova”, se arată în solicitarea jurnaliștilor.
Semnatari:
TV8
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic
Asociația Presei Electronice
Asociația Presei Independente
Asociația Telejurnaliștilor Independenți
Centrul „Acces-Info”
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei
AGORA
Jurnal TV
Moldova.org
NewsMaker
Pro TV
Proiectul media CU SENS






