Conducătorul auto, care a intrat cu mașina într-un parapet la Telenești, se află în stare gravă, dar stabilă. Acesta a suferit o intervenție care a durat mai multe ore.
„Șoferul a fost transportat de serviciul de urgență în stare foarte gravă, în șoc hemoragic, fără cunoștință. S-au implicat toată echipa de medici. Avea politraumatism. Chirurgii ți traumatologii au fost implicați. Operația a durat de seara până dimineață, foarte complicat”, a declarat directorul Spitalului din Telenești, Alexei Bivol, pentru TV 8.
Totodată, directorul spitalului a menționat că „pacientul încet, încet își revine din șoc. Starea este gravă, dar stabilă. Este în secția de reanimare”.
Șoferul a fost scos din fiarele automobilului de salvatori, care au intervenit la fața locului.
Amintim că accidentul produs ieri, pe traseu în apropiere de localitatea Sărătenii Vechi, raionul Telenești.




































