Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei este marcată în fiecare an în data de 17 octombrie, potrivit Rezoluţiei 47/196 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), adoptată la 22 decembrie 1992.

Potrivit Programuuil Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite, 7 milioane de oameni au murit de foame în acest an.

Potrivit ONU, faptul că milioane de persoane trăiesc în sărăcie extremă într-o lume caracterizată printr-un nivel fără precedent de dezvoltare economică, mijloace tehnologice şi resurse financiare, este revoltător. Sărăcia nu este doar o problemă economică, ci mai degrabă un fenomen multidimensional, care include atât lipsa veniturilor, cât şi a capacităţilor de bază pentru a trăi în demnitate, potrivit Agerpres.

Persoanele care trăiesc în sărăcie se confruntă cu multe lipsuri interdependente, care se susţin reciproc, împiedicându-le să-şi obţină drepturile şi perpetuând sărăcia, inclusiv: condiţii de muncă periculoase, locuinţe nesigure, lipsa alimentelor nutritive, acces inegal la justiţie, lipsa puterii politice, acces limitat la asistenţa medicală.

Tema din 2020 privind marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei „Acţionând împreună pentru a realiza justiţia socială şi de mediu pentru toţi” – abordează provocarea realizării justiţiei sociale şi de mediu pentru toată lumea.

Recunoaşterea într-o măsură din ce în ce mai mare a multidimensionalităţii sărăciei înseamnă că aceste două chestiuni sunt inseparabil interconectate şi că justiţia socială nu poate fi pe deplin realizată fără a corecta, totodată, şi problemele de mediu. Deşi s-au înregistrat progrese în combaterea sărăciei materiale, nu s-a întâmplat acelaşi lucru în privinţa abordării celorlalte dimensiuni importante ale sărăciei, inclusiv impactul în creştere rapidă asupra mediului.

Oamenii care trăiesc în sărăcie extremă, deseori din necesitate, sunt primii care acţionează decisiv în cadrul comunităţilor lor ca răspuns la sărăcie, schimbări climatice şi provocări de mediu. Cu toate acestea, eforturile şi experienţa lor trec adesea neobservate şi neapreciate; capacitatea lor de a lua măsuri pozitive a fost trecută cu vederea; nu sunt recunoscuţi ca factori de schimbare şi vocile lor nu sunt auzite, în special în organismele internaţionale.

Acest lucru trebuie să se schimbe, spune ONU. Participarea, cunoştinţele, contribuţia şi experienţa persoanelor care trăiesc în sărăcie trebuie să fie evaluate, respectate şi reflectate în eforturile de a construi o lume echitabilă şi durabilă în care să existe justiţie socială şi de mediu pentru toţi.

* * *
Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei reprezintă o oportunitate de a aprecia efortul şi lupta persoanelor care trăiesc în sărăcie, o şansă pentru ca acestea să-şi facă auzite nevoile şi un moment pentru a recunoaşte faptul că oamenii săraci sunt primii care luptă împotriva sărăciei.

Alegerea datei privind marcarea Zilei internaţionale pentru eradicarea sărăciei a avut în vedere ziua de 17 octombrie a anului 1987, când peste o sută de mii de oameni s-au adunat în Piaţa Trocadéro din Paris, unde a fost semnată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în 1948, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei extreme, a violenţei şi a foametei.

Manifestanţii, veniţi la îndemnul preotului catolic Joseph Wresinski, au declarat că sărăcia este o încălcare a drepturilor omului şi au afirmat necesitatea de a se aduna pentru a se asigura că aceste drepturi sunt respectate. Aceste convingeri au fost înscrise pe o piatră comemorativă inaugurată în aceeaşi zi.

Reproduceri ale pietrei comemorative au fost dezvelite în întreaga lume, servind ca loc de adunare pentru a sărbători Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei. O astfel de replică este situată în grădina sediului Naţiunilor Unite şi este locul unde anual au loc ceremonii organizate de Secretariatul Naţiunilor Unite din New York.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!