Un avion al companiei Fly One, cu 173 de pasageri la bord, care ieri a decolat de pe Aeroportul Internațional Chișinău și urma să aterizeze în Sharm el-Sheikh, s-a reîntors la Chișinău, din cauza unei posibile defecțiuni. Informația a fost confirmată, pentru TV8, de Valeria Dumitriu, PR manager al companiei.
„Zborul charter 5325 spre Sharm El Sheikh operat de Compania Aeriană FLYONE a decolat ieri dimineața conform orarului la ora 9.00, de pe Aeroportul Internațional Chișinău. După câteva minute de zbor, la aproximativ 500 de metri altitudine, când se declașează sistemul de presurizare a aeronavei, piloții au primit de la sol o avertizare privind o posibilă defecțiune a sistemului de presurizare. Conform protocoalelor, piloții au fost nevoiți să revină pe Aeroportul Internațional Chișinău, pentru a nu pune în pericol viața pasagerilor și a echipajului. Aceștia au mai zburat deasupra teritoriului Republicii Moldova circa o oră pentru a arde o parte din combustibil și a ajunge astfel, la masa admisibilă pentru aterizare”, a declarat Valeria Dumitriu.
Toți cei 173 de pasageri aflați la bord, cât și echipajul, nu au avut de suferit. Aterizarea s-a produs în condiții de maximă siguranță. Pasagerii au decolat din nou spre Sharm El Sheikh la ora 14:00, cu o altă aeronavă.