/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Focuri de armă la frontieră. Doi moldoveni au fost reținuți de oamenii legii

missing
20 octombrie 2020, ora 13:59

Focuri de armă s-au auzit astăzi la frontiera Republicii Moldova. Doi cetățeni moldoveni sunt cercetați pentru aflare în zona de frontieră fără autorizare. Aceștia au fost observați prin intermediul complexului mobil de termoviziune în timp ce acostau pe malul lacului Manta. Potrivit PF, cele două persoane au ignorat somațiile patrulei Sectorului Poliției de Frontieră Cahul, părăsind locul în fugă și accidentând mașina de serviciu. Oamenii legii au fost nevoiți să împuște în aer.

În după amiaza zilei de ieri, 19 octombrie curent, polițiștii de frontieră au fost anunțați că două persoane pe o barcă cu motor se află pe lacul Manta. Polițiștii de frontieră au oprit o mașină de model Volkswagen Passat în care se afla doi bărbați și trei câini de vânătoare. „Ajungând în regiunea trecerii cu cale ferată, atât conducătorul auto cât și pasagerul s-au opus solicitării de a se legitima, precum și de a deschide ușa portbagajului. Mai mult, șoferul a încercat să părăsească locul accelerând în direcția automobilului de serviciu, deteriorând neesențial bara de protecție din spate”, se spune într-un comunicat de presă al instituției.

Astfel, pentru curmarea acțiunilor de nesubordonare, polițistul de frontieră a efectuat două împușcături în aer, cu arma din dotare. Bărbații au ignorat și de această dață cerințele legale ale polițiștilor de frontieră, deplasându-se cu viteză sporită spre localitatea Crihana Veche.

La scurt timp a fost stabilită identitatea bărbaților și găsiți la adresa de domiciliul al unuia dintre ei. Ambii sunt locuitori ai raionului Cahul cu vârste de 44 de ani. Audiate, persoanele au recunoscut doar implicarea lor în accidentul rutier, menționând că se aflau la o plimbare cu câinii.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram