Incident periculos, într-o intersecție din capitală, unde, acum jumătate de an, au murit doi oameni, în urma unui accident rutier. De data aceasta, camera de supraveghere a surprins momentul în care un BMW derapează și ajunge pe contrasens. În timp ce instanța l-a sancționat pe conducătorul auto pentru comportament agresiv în trafic, proprietarul automobilului, care se afla lângă șofer, susține că acesta a scăpat mașina de sub control.

Incidentul a avut loc pe 30 septembrie, după miezul nopții, la intersecția Bulevardului Ștefan Cel Mare și Sfânt cu strada Ismail. Din imagini se vede cum BMW-ul, condus de un tânăr de 22 de ani, se deplasează pe strada Ismail, iar în intersecție cotește brusc la stânga. În momentul în care face manevra, mașina a început să derapeze, a trecut peste liniile duble și a intrat pe contrasens. Când a încercat să-și continuie deplasarea, s-a pomenit cu poliția alături.

DIANA FETCO, OFIȚERĂ DE PRESĂ: „La volanul BMW-ului, cu număr străin de înmatriculare, se afla un tânăr de 22 de ani, iar în calitate de pasager, proprietarul mașinii, în stare de ebrietate, care l-a rugat pe primul să-l ducă acasă, în siguranță. Șoferul a fost documentat, la fața locului, pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră prin comportament agresiv.”

Am reușit să identificăm șoferul, însă deocamdată acesta nu ne-a răspuns la apeluri și mesaje. Totodată, am găsit și proprietarul automobilului. Ultimul a refuzat să-l înregistrăm, însă a menționat că prietenul său nu a făcut manevrele intenționat, dar a scăpat automobilul de sub control, acesta având tracțiune din spate.

Ieri, instanța de judecată l-a amendat pe conducătorul auto cu 2000 de lei și i-a aplicat 5 puncte de penalizare. Mai mult, acesta a fost privat de dreptul de a conduce timp de șase luni. Amintim că, în această intersecție, acum jumătate de an, doi oameni au muit, după ce un taxi a fost spulberat de un Audi, care a mers cu viteză la culoarea roșie a semaforului.

Reporter: Cătălin GORIA

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!