Și-a organizat nunta pe acoperișul spitalului, pentru a fi alături de tatăl său, internat din cauza infecției cu COVID-19. Este povestea unui tânăr din Israel care, cu ajutorul medicilor, a reușit să aranjeze ceremonia nupțială în așa fel ca tatăl său să poată privi, pe geam, cel mai important eveniment din viața fiului său. Momentul emoționant a fost capturat în imagini video și publicat în mediul online.

În vârstă de 56 de ani, tatăl tânărului proaspăt însurat, este internat de mai mult de o lună într-un spital din Israel, fiind infectat cu temutul virus. Totuși, fiul acestuia nu a ezitat să-i ofere ocazia de a participa, fie și de la distanță, la ceremonia de căsătorie a sa, așa că și-a organizat nunta astfel ca aceasta să poată fi urmărită de tatăl său bolnav.

Din imagini se vede că pacientul, mobilizat la pat și cu mască de oxigen pe față, urmărește nunta feciorului său de la geamul salonului în care este spitalizat. Pentru a fi în siguranță, acesta este supravegheat de un medic. Mai mult, bărbatul are pe cap și o pălărie, purtată de evreii ultra-ortodocşi cu ocazii speciale.

Potrivit administrației spitalului, nunta a fost organizată cu respectarea tuturor normelor impuse de guvernul Israelului. La ceremonia festivă au participat 20 de persoane, iar masca a fost un accesoriu obligatoriu. De la începutul pandemiei, Israelul a înregistrat în jur de 300 de mii de infectați, dintre care peste 270 de mii au fost tratați, iar două mii au pierdut lupta cu virusul.

 

 

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!