Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

Armenia şi Azerbaidjanul s-au angajat din nou să respecte un „armistiţiu umanitar” în conflictul din Nagorno-Karabah

Foto: Profimedia
26 octombrie 2020, ora 07:20

Armenia şi Azerbaidjanul s-au angajat din nou să respecte cu începere de luni un “armistiţiu umanitar” în conflictul din Nagorno-Karabah, au anunţat într-o declaraţie comună cu Statele Unite după negocieri la Washington, notează AFP.

Secretarul de Stat adjunct al SUA Stephen Biegun s-a întâlnit sâmbătă cu miniştrii de externe ai celor două ţări, a precizat diplomaţia americană într-un comunicat. Cu o zi înainte, secretarul de stat american, Mike Pompeo, i-a primit pe omologii săi azer, Djeyhun Bairamov, şi apoi pe cel armean, Zohrab Mnaţakanian, dar nu a avut loc o întâlnire în trei, potrivit Agerpres.

„Armistiţiul umanitar va intra în vigoare la ora locală 08.00 (04.00 GMT), la 26 octombrie”, potrivit declaraţiei publicate de Departamentul de Stat american.

Cele două ţări se acuză reciproc de atacarea populaţiei civile de la izbucnirea ostilităţilor, pe 27 septembrie, în această regiune azeră muntoasă controlată de separatiştii armeni susţinuţi de Erevan.

Nu este pentru prima dată când cele două ţări se angajează în favoarea unei încetări a focului. Declaraţia comună subliniază, de altfel, că „miniştrii au reafirmat angajamentul ţărilor lor de a pune în aplicare şi a respecta armistiţiul umanitar încheiat la Moscova, la 10 octombrie, şi confirmat într-o declaraţie publicată la Paris, la 17 octombrie”.

Încetarea focului nu a fost respectată până în prezent.

Washingtonul face parte, împreună cu Franţa şi Rusia, din Grupul de la Minsk, format în urmă cu mulţi ani de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru a fi principalul mediator în acest conflict.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente