Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1034: Fals despre Transnistria și probleme la Nipru. „NATO ar nimici armata Rusiei, dar cu un preț uriaș”

Președintele ar putea rămâne fără reședința de la Condrița și fără SPPS. Un proiect de lege, înaintat de Pro-Moldova

missing
27 octombrie 2020, ora 12:18

Președintele partidului Pro-Moldova, Andrian Candu, propune de a lăsa șeful statului fără reședințele de la Condrița și Holercani și fără cortegiul prezidențial. Într-un briefing de presă Candu a anunțat că înregistrează un proiect de lege ce se referă la simplificarea aparatului președintelui și renunțarea la cele două reședințe.

Se simplifică și structura aparatului, se fac economii la cheltuieli pe tot ceea ce înseamnă întreținerea aparatului președintelui. Serviciul Protecție și Pază de Stat trece din subordinea Președinției în subordinea Guvernului. Președintele nu va mai beneficia de protecția SPPS timp de patru ani după încheierea mandatului, așa cum prevede legea astăzi, ci numai un an, așa cum este prevăzut pentru prim-ministru și președintele Parlamentului”, a menționat Candu din proiect.

Președintele Pro-Moldova susține că acesta ar fi, inclusiv, un nou test al sincerității lansat pentru actualii candidați la funcția de președinte pentru a vedea care dintre aceștia ar fi gata să renunțe la beneficiile enumerate.

Candu a îndemnat deputații să se întrunească într-o nouă ședință pentru a discuta inclusiv acest proiect de lege.

Deși are prerogative limitate într-un stat parlamentar, președintele Republicii Moldova și familia sa beneficiază de cele mai multe garanții financiare și sociale. El beneficiază de pază de stat, de asistență medicală specială, de toate tipurile posibile de transport, inclusiv mai multe automobile de lux și elicopter, de concediu special, de locuință în mun. Chișinău, reședință în satul Condrița și vilă în satul Holercani.

Dacă în 2017 cheltuielile aparatului Președintelui au fost de aproximativ 19 milioane de lei, atunci în 2020 acestea au ajuns la aproximativ 30 de milioane de lei, după reducerea anunțată în contextul pandemiei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.