Rusia a raportat miercuri un număr record de decese provocate într-o singură zi de noul coronavirus, 346, ceea ce ridică bilanţul oficial al victimelor COVID-19 din această ţară la 27.000, potrivit presei de stat, informează DPA, citat de Agerpres.

Oficialii ruşi au dezvăluit că bilanţul deceselor le include doar pe cele cauzate în mod direct de virus. Pacienţii cu coronavirus care au murit din alte cauze nu au fost incluşi în acest bilanţ.

În timp ce Rusia a ajuns pe locul al patrulea în topul ţărilor cu cele mai multe contagieri, cu peste 1,5 milioane de cazuri, numărul deceselor provocate de această boală rămâne relativ scăzut.

Prin comparaţie, Franţa, pe locul cinci la numărul de contaminări, cu aproximativ 1,2 milioane de cazuri, a raportat peste 35.000 de decese.

Guvernul rus a ordonat marţi barurilor şi restaurantelor din întreaga ţară să se închidă între orele 23:00 şi 6:00 ca măsură de precauţie împotriva răspândirii virusului.

Măştile medicale au devenit obligatorii în toate locurile publice aglomerate, în mijloacele de transport în comun, dar şi în taxiuri şi în ascensoare, potrivit unui decret publicat pe site-ul unei autorităţi federale de sănătate.

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut respectarea măsurilor de precauţie, însă a respins impunerea unor măsuri mai stricte, cum ar fi o altă perioadă de carantină, după ce prima a afectat economia ţării la începutul acestui an.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!