De dimineață colegii noștri și cetățenii ne semnalează mii de cazuri de transport organizat al alegătorilor din regiunea transnistreană. Declarația îi aparține vicepreședintei PAS, Olesea Stamate. Potrivit lui Stamate, aceasta alături de colegii săi au depus sute de sesizări la Inspectoratele raionale de poliție.
„În ultima săptămână am primit mai multe semnale cu privire la intenția de a frauda a acestor alegeri prin cumpărarea voturilor a alegătorilor din stânga Nistrului. De dimineață colegii noștri și cetățenii ne semnalează mii de cazuri de transport organizat al alegătorilor din regiunea transnistreană. Am depus împreună cu colegii câteva sute de sesizări la Inspectorale raionale de poliție și încă vom mai depune pe parcursul zilei de fiecare dată când ne vor fi semnalate astfel de situații”, a declarat Olesea Stamate într-un live de Facebook.
Stamate spune că la momentul de față echipa PAS colectează toate probele foto și video care demonstrează această fraudă: „Nu vom lăsa să ne fie furat votul, haideți să ieșim în număr cât mai mare la vot”.
Precizăm că, astăzi au loc alegeri prezidențiale în Republica Moldova. Pentru acest scrutin au fost înregistrați 8 candidați.