Testul poligraf, deși nu este o probă incontestabilă la dosar, este însă o posibilitate de a ajuta ancheta. În fața detectorului poți spune și minciuni, însă vor fi depistate aproape fără echivoc, pentru că testul are o precizie de aproape 98 la sută. Ne asigură de acest lucru expertul poligrafolog din cadrul Centrului de Expertize Judiciare, Alexandru Cucoară, unul dintre cei mai buni din acest domeniu. Deși, din experiența, au fost mulți dintre cei care au încercat să ducă de nas poligraful, inclusiv consumând droguri sau având pioneze în picioare, au fost totuși demascați. Și colegul nostru, Sergiu Niculiță, a vrut să vadă dacă va fi prins cu minciuna. Cum a fost, vedeți în reportajul de mai jos.
În fotoliul ce face parte din detectorul de minciuni ajung, de regulă, infractorii. Însă, tot aici sunt invitați viitorii judecători, procurori și alți angajați ai sistemului de drept – o cerință inclusă, de ceva timp, în legislație. Aparatul este format din mai mulți senzori care măsoară respirația, tensiunea, mișcările și sensibilitatea pielii.
ALEXANDRU CUCOARĂ, POLIGRAFOLOG, CENTRUL TEHNICO-CRIMINALISTIC ŞI EXPERTIZE JUDICIARE, IGP: „De obicei, când testăm infractorii oamenii sunt foarte tensionați. Când fixez senzorii, eu deja simt tensiunea. Este clar că foarte mulți oameni consideră că pot minți poligraful, dar când ajung în fotoliu, deja nu mai sunt atât de siguri”.
Testarea poate dura chiar și trei ore. Până a trece la etapa testării propriu-zise, expertul studiază minuțios profilul celui care urmează să ajungă în fotoliu.
ALEXANDRU CUCOARĂ, POLIGRAFOLOG, CENTRUL TEHNICO-CRIMINALISTIC ŞI EXPERTIZE JUDICIARE, IGP: „Poligraful este eficient atunci când omul poate fi pedepsit. Pentru dumneavoastră, nu aveți pentru ce să vă faceți griji, pentru că în caz de eșuare, nu riscați nimic”.
Expertul spune că, din experiența lui, sunt și din cei care încearcă în fel și chip să trișeze.
ALEXANDRU CUCOARĂ, POLIGRAFOLOG, CENTRUL TEHNICO-CRIMINALISTIC ŞI EXPERTIZE JUDICIARE, IGP: „Încearcă diferite modalități. Unii își pun o piuneză în pantof, alții – un chibrit în gură”.
Au fost situații când persoanele chiar au venit drogate pentru a-și putea ține sub control emoțiile și corpul.
ALEXANDRU CUCOARĂ, POLIGRAFOLOG, CENTRUL TEHNICO-CRIMINALISTIC ŞI EXPERTIZE JUDICIARE, IGP: „Ei pot consuma droguri, pot fuma marijuana, dar reacțiile, în general, se amplifica, prin urmare își fac mai rău. Diferite preparate, pastile, noi însă observăm acest fapt. Dacă omul a consumat ceva, iar la noi pe monitor avem o linie dreapta, deja trezește semne de întrebare. Așa ceva nu poate fi”.
În Republica Moldova testarea la detectorul de minciuni este benevolă și nu constituie o probă absolută în instanța de judecată, dar poate ajuta la mersul anchetei, mai ales atunci când sunt verificate câteva piste. În prezent, testul poate fi realizat doar de către experții Centrului Național Anticorupție, Serviciului de Informații și Securitate, dar și ai Ministerului Afacerilor Interne. Structurile statului dețin în jur de 5 astfel de aparate, însă acestea pot fi găsite și în sfera privată.