„Uniunea Europeană ia act privind constatările și concluziile preliminare ale Misiunii de Observare a Alegerilor OSCE, ODIHR, inclusiv în ceea ce privește organizarea generală a alegerilor, lacunele juridice care au subminat eficacitatea supravegherii financiare a campaniei și soluționarea litigiilor electorale, natura competitivă a campaniei, peisajul mediatic, acuzațiile de cumpărare a voturilor, transportul ilegal al alegătorilor și accesul acestora la secțiile de votare”.

Este mesajul Uniunii Europene după organizarea primului tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, care s-a desfășurat pe 1 noiembrie curent.

UE precizează că va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile în perioada de până la cel de-al doilea tur de scrutin, precum și în timpul acestuia.

„Trebuie evitate practicile care nu corespund angajamentelor OSCE și altor obligații și standarde internaționale privind alegerile democratice. UE se așteaptă ca autoritățile Republicii Moldova să continue să faciliteze munca nestingherită a observatorilor electorali internaționali și naționali”.

„Uniunea Europeană sprijină pe deplin consolidarea instituțiilor democratice din Republica Moldova și subliniază că respectarea dreptului tuturor alegătorilor de a-și exprima voința în alegeri credibile, incluzive și transparente este un principiu democratic fundamental care se află, de asemenea, în la baza Acordului de Asociere UE – Republica Moldova”, se mai menționează în mesajul Delegației Uniunii Europene.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!