Candidatul independent Igor Dodon a organizat o conferință de presă în care a atacat-o dur pe candidata PAS, Maia Sandu, cu care se va duela în turul doi al alegerilor prezidențiale. Dodon a îndemnat cetățenii să se gândească bine pe cine vor susține în turul doi, făcând trimitere la mai multe „sperietori” pe care le-a lansat și în scrutinul din anul 2016.

Igor Dodon a ținut să menționeze că Maia Sandu ar pleda pentru închiderea școlilor, lichidarea primăriilor și că ar vrea să blocheze reparația drumurilor în țară.

De asemenea, Dodon susține că dacă Sandu ar ajunge președinte, atunci va lua exemplu de la țările Uniunii Europene și va închide în carantină totală Republica Moldova pe câteva luni. În schimb, el promite că dacă rămâne la cârma statului, atunci nu va permite intrarea în carantină și restricționarea activității agenților economici.

Dodon a avertizat agenții economici să se gândească bine pe cine vor susține.

Maia Sandu propune să stăm cu mâna întinsă la europeni. Da, noi avem nevoie de împrumuturi, dar nu pentru consum, dar pentru infrastructură. Stimați agenți economici eu vă propun să vă gândiți foarte bine pe cine susțineți. Am deblocat și piețele din Est, și din Vest”, a declarat astăzi Dodon.

Candidatul promite și micșorarea vârstei de pensionare, dacă va rămâne în fotoliul de președinte.

Nu schimbați porumbelul din mână pe coțofana de pe gard”, a adăugat candidatul.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!