Ploile puternice din această toamnă au afectat drumurile bune în 10 localități, iar prejudiciul estimat se ridică la aproape un milion de lei. Datele au fost prezentate pentru proiectul media „Cu Sens” de către Administrația de Stat a Drumurilor, instituție ce gestionează banii publici, alocați pentru acest program național. Funcționarii de aici dau vina pe faptul că nu există scurgeri pentru apă și au făcut abstracție de calitatea lucrărilor. Între timp, până când drumurile vor fi aduse în ordine, sătenii sunt nevoiți să-și strice picioarele sau mașinile pe drumurile de care chiar nu demult se bucurau.
În satul Covurlui din raionul Leova drumul bun, finisat acum două luni, din beton asfaltic, a fost distrus de ploi.
„Am venit eu numai să strâng ce-i aici, și pe urmă o să vină mașinile să-ncarce, să scoată toate astea și să pună tot din nou. Până încoace tot drumul e plin de borți.”
„Da iată dacă de aici se făcea scurgere, și la vale, nu era să fie mai bine? Unde? Ce scurgere să-ți facă anume? Pe sub trasă, și pe margine. Sau pe marginea asta arată. Aici doar a fost devizul că faci atâta, atâta, atâta, nu poți să faci din capul tău mai mult, sau să mai pui trube (țevi) pe dedesubt. Dac-a fost așa făcut, așa…așa e scris acolo, pe foaie, proiectantul”.
Potrivit Comisiei pentru Situații Excepționale, pagubele estimate depășesc cifra de 280 de mii de lei. Din cei 180 de metri de drum asfaltat în cadrul Programului Drumuri bune pentru toți, mai mult de o treime, mai exact, 70 de metri, au fost distruși. De altfel, acesta este unul din cele șase drumuri din sat care au fost afectate total sau parțial de ploile de la sfârșitul lunii septembrie.
„Un milion de lei, spălați la propriu de ploaie.”
Suntem deja în satul Sârma, tot din raionul Leova. În urma ploilor torențiale, pe marginea unui drum, reparat de curând în cadrul programului Drumuri bune pentru toți, s-au format râpi. Acesta a costat puțin peste un milion de lei, fiind acoperit cu piatră spartă 755 de metri.
Lilia CAZACU, PRIMAR SATUL SÂRMA, RAIONUL LEOVA: „În proiectul dat, așa și au spus, că nu intră scurgerile, din start ne-au spus că nu intră. Ori intră numai varianta albă, ori intră asfaltul ăsta”.
„O să se strice cu totul, și-așa nu pot mașinile, nimic, să treacă pe aici. Se opresc acolo… Da, iată, aici oamenii au pus cu, au cărat de la râpă cu roaba, cu lopețile, și au făcut ca să vie, să treacă măcar oleacă, să aibă pe unde trec mașinile”.
Cheltuielile pentru reparația repetată a drumului, distrus de ploi, ar urma să fie suportate de compania care a câștigat licitația, a mai precizat primarul.
„Nu filmați, v-am rugat frumos? – De ce să nu filmez? -Nu filmați!”
Bărbatul deranjat de prezența jurnaliștilor de la proiectul Cu Sens este primarul satului Sărăteni. Și în această localitate din raionul Leova, apa a distrus drumul proaspăt reparat în cadrul programului Drumuri bune pentru toți.
IGOR PRIDA, PRIMAR, SATUL SĂRĂTENI, RAIONUL LEOVA: „Cum eu pot să-nțeleg cine sunteți? Dar poate sunteți special trimiși pentru divulgarea situației, pentru a agrava situația în țară…”
La Sărăteni, autoritățile locale au decis să facă aproape un kilometru de drum din pietriș. La prima ploaie, însă, a cedat și acesta: apa a săpat șanțuri, a dat peste cap stratul de piatră și l-a dus în vale.
„Când fac drumurile nu se gândesc la oameni, ia uite ce m-au înecat din cauza la drumul ăsta.” „M-am bucurat, m-am gândit că o să mă duc la fântână în șlapi. Aha.”
Responsabilă de gestionarea programului este Administrația de Stat a Drumurilor. După ce a văzut fotografiile cu drumuri devastate de ploi, directorul adjunct al instituției, a dat vina pe capriciile vremii.
ION DRUCEC, DIRECTOR ADJUNCT, ASD: „Aceasta este o stihie. Nimeni nu se pune-n calea apei. Dacă era o captare până la apariția apei, ca apa să nimerească pe drum… Chestiile acestea le am, deci peste jumătate de milion prejudiciu cauzate de ploi. N-aș zice că aici e calitate proastă a lucrărilor. Totul nu este perfect, sunt momente când trebuie de mai lucrat”.
De altă părere este expertul în achiziții publice de la IDIS Viitorul, Vadim Țurcan.
„Asta-i… Doamne, ce mă doare când văd chestiile astea”.
VADIM ȚURCAN, EXPERT ASOCIAT, IDIS „VIITORUL”: „Observăm, evident, că nu s-a respectat tehnologia de executare a drumului. Faptul că la primele fenomene meteorologice acesta s-a deteriorat, putem spune că banii care s-au investit pe acest tronson de drum, de fapt, sunt o risipă. Atestăm că nu este respectată tehnologia”.
Expertul mai spune că deși, per ansamblu, suma de peste un miliard de lei, alocată din bugetul de stat, este una mare, banii însă nu sunt suficienți pentru a construi de la zero drumuri de calitate. Ideea lansării unui program național dedicat infrastructurii drumurilor a apărut în 2018 și aparține fostei guvernări democrate, controlate de Vladimir Plahotniuc, care la acea vreme era liderul Partidului Democrat.
VLADIMIR PLAHOTNIUC, FOST LIDER PDM: „În premieră în Republica Moldova. „Drumuri Bune pentru Moldova”.
După înlăturarea democraților de la guvernare, programul a fost asimilat de actuala conducere și rebotezat în „Drumuri bune pentru toți.” Totodată, s-a decis, în premieră, repartizarea banilor în sume egale pentru fiecare oraș și comună din țară. Banii sunt gestionați de Administrația de Stat a Drumurilor, autoritățile locale fiind responsabile doar de identificarea segmentului care va fi renovat. Pentru că bani sunt prea puțini la câte drumuri proaste sunt în Moldova, iar asfaltul scump, majoritatea autorităților locale au ales să le facă din pietriș. Astfel, din cei circa 900 de km de drumuri care se repară în acest an – două treimi se acoperă cu piatră spartă, iar restul – cu asfalt.